FOTOGRAME
- Carte in stoc la furnizor
- Livrare estimativă în 9 zile
Roman distins cu Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din Romania pe anul 2007!
Fotogramele Tatianei Dragomir se parcurg rapid, cu o curiozitate stirnita de maniera in care se inlantuie cadru dupa cadru, de pitorescul decorurilor traversate ori al caracterelor imaginate. Magda este „fotografiata” de un narator iscusit, in mai multe ipostaze, de-a lungul a douazeci si patru de ore. Atit. Si totusi, impresia generala e de dinamism, de forfota, de zgomot si furie. Pentru ca spatiul dintre gesturile, replicile si miscarile (perceptibile si imperceptibile deopotriva) ale personajelor se umple cu o noua lume, cu amintiri declansate de cite un detaliu, de cite o imagine cotidiana. Biografia eroinei, preschimbata intr-un imens album de fotografii virtuale, spune o poveste despre iluzie si presentimentul ratarii, al carei final reprezinta o neasteptata intoarcere a personajului central acasa dupa peregrinari de decenii, fara ca aceasta sa insemne acceptarea definitiva a destinului sau. „In conditiile unei circulatii normale a cartii romanesti, Fotogramele Tatianei Dragomir ar fi, neindoielnic, un bestseller. Excelent ochiul prozatoarei si uimitor slujit de cuvintele gata sa se muleze pe cele mai infime detalii incarcate de sens existential. Toate maruntele fete cotidiene si cotinocturne ale personajelor sale �" minore, gurese, colorate, fara stare si fara directie, indurind viata, dar nerenuntind la ideea de a descoperi macar o urma a Vietii cu majuscula �" sint scrutate cu o privire pe cit de pedanta, cu vagi accente cinice uneori, pe atit de capricioasa, as zice, in stare sa prinda esenta lucrurilor, miezul lor omenesc, dar si sa le nimicniceasca, sa le scoata la suprafata derizoriul, si el extrem de omenesc. Vocile romanului, cele mai multe feminine, traduc psihologii diverse si complicate. Cititorul se lasa purtat intr-o lume forfotind de limbaje si gesturi, toate pe cit de insignifiante, pe atit de memorabile, de «grele», gata sa faca si chiar facind sens.” (Irina Petras)