Ideea acestei carti s-a nascut dintr-un zimbet. Ori de cite ori plecam dincolo, si eram intrebat la intoarcere: Cum a fost?, descopeream zimbind ca interlocutorii mei nu erau interesati cu adevarat de realitate, ci de confirmarea sau infirmarea propriilor lor stereotipuri: ca Romania e prost vazuta dincolo, ca traim la coada Europei, ca orgoliile noastre academice hipertrofiate nu inseamna nimic in raport cu hiperspecializarea universitara de dincolo. Am solicitat, prin urmare, citorva intelectuali tineri de prestigiu sa astearna pe hirtie pulsul interior al experientei lor externe: cum a fost?, cum au fost primiti de colegii de dincolo?, cum au receptat socul cultural invers, al intoarcerii acasa? Multi mi-au marturisit ca ideea acestei carti coincide, pentru ei, cu o dorinta difuza, launtrica: aceea de a medita concentrat pe marginea experientei prin care au trecut, depasind stadiul derizoriu al relatarilor mondene, raspunsurilor obosite sau frinturilor de fraza. Realizarea volumului deriva integral din spiritul de solidaritate in care el s-a conturat; personal, ma simt obligat sa le multumesc tuturor celor care au trimis texte, si sa regret absenta altora. S-ar putea scrie un eseu bonom despre melancolia facerii unui volum colectiv, la romani: nu se raspunde la corespondenta, unele texte nu vin, altele sosesc cu lacune sau cu o intirziere de cinci luni; dai cinci telefoane pentru a obtine o informatie minimala; se consulta lista colaboratorilor, pentru a se evita proximitatile nedorite; unii trimit textul, si-l retrag in faza de redactare, fiindca intre timp unul dintre colegii de volum s-a uitat urit la ei pe strada; altii promit marea cu sarea, si ramin cu ea, balacindu-se-n tacere pina la sfirsit. Daca soliciti discheta, chapeau si manuscris, poti fi sigur ca pachetul pe care-l primesti nu contine unul dintre aceste item-uri; implorind telefonic, ti se trimite un alt text decit cel initial. Multe texte din aceasta carte povestesc ca, la initierea unui volum colectiv in Occident, persoana e intotdeauna subsumata ideii: nucleului precis pe care volumul cu pricina il circumscrie. La noi, e invers: umorile, idiosincraziile, fantasmele personale sint prioritare. Nadajduiesc totusi ca, in forma in care ea este acum, cartea de fata infirma aceste tribulatii de gestatie. Am lucrat la ea cu placere, pasiune, umor, melancolie sau exasperare, si cred ca a meritat efortul. Dar nu stiu daca as mai incepe vreodata sa urc un asemenea munte...