"Iata cum omul trist devine un alt om, nu se intreaba daca povestile lui aduc folos cuiva, daca are cineva nevoie de ele. Placerea omului de a spune si de a fi ascultat e multa! Ne place imbucurarea celui de langa noi cu clipe de farmec si alint, cu gesturi care ne impiedica sa fim singuri. Si poate ca mai este nevoie de poveste si pentru altceva. Fictiunea ne ordoneaza, instituie o ierarhie a sentimentelor traite, armonizeaza umbrele cu fulguratiile luminoase, separa semnificantul din zgura derizorie. Faptele sunt un produs temporar, se construiesc intr-un timp fluid si, astfel, pentru subiectul povestitor, faptul insusi are fluiditate, devine mai grav sau mai lejer, se modeleaza si se reconstituie exorcizand reziduurile diabolice sau nocive, potentand clipa in care se re-produce. Prin fictiune, Jojo isi reconstituie existenta si personalitatea. Clipele netraite sunt inventate, gandea Matei, pentru ca in noi este ceva care le cere, le soarbe. Ele vin c-o unda de mister, ca si cand ar fi fost pe punctul de a fi uitate, si se salveaza in ultima clipa printr-un amestec de adevar cu minciuna bine aleasa, dupa cum canta saxofonul tanguirilor noastre. Amestecul lor e mai adevarat decat adevarul pentru ca si inchipuirea este, si ea, tot un adevar, si inca unul zamislit prin selectie. Povestea ne aduna din risipirile permanente, ne leaga, ne infrateste si devine mai autentica."
Daniel Dragan