Toate economiile moderne dezvoltate sunt dependente de asigurarea unei aprovizionări abundente cu energie - atât din punct de vedere al cantităţilor garantate, cât şi al unor preţuri stabile. Am văzut deja în anii '70 ai secolului trecut, când preţul ţiţeiului s-a mărit de patru ori, că întreruperile bruşte ale furnizării pot avea consecinţe majore nu numai economice, ci şi politice asupra i. Astăzi, crizele la nivelul pieţei petrolului şi recentele creşteri de preţuri, fără a mai aminti de ameninţarea producerii de atacuri teroriste împotriva elementelor de infrastructură de importanţă majoră, au făcut ca securitatea energetică să devină, din nou, un aspect de o importanţă strategică deosebită. ale cărei apariţie şi dezvoltare ca sat, târg, şi mai târziu oraş, sunt legate de existenţa petrolului. Autorul se opreşte asupra unor aspecte privind evoluţia extracţiei petrolului de-a lungul secolului al XIX-lea când se pun bazele industriei petroliere în România, constatând că adevăratul avânt economic se manifestă odată cu primele exploatări moderne ale ţiţeiului, realizate după 1880 de către Dumitru V. Hernia, un întreprinzător particular, considerat astăzi „pionierul” petrolului cîmpinean. în anul 1890, la Cîmpina, s-a constituit prima schelă petrolieră din Exploatarea şi prelucrarea modernă a petrolului cîmpinean se datorează în cea mai mare parte societăţii cu capital româno - austro - franco - ungar Steaua Română, înfiinţată în anul 1895 la Câmpina, care va construi în 1897 cea mai mare şi modernă rafinărie din Europa la acea dată. în partea sudică a oraşului şi în luncile Prahovei şi Doftanei a apărut o adevărată „pădure” de sonde, producţia depăşind, începând din acel an, 50.000 tone anual. Bogăţia extraordinară a subsolului a atras numeroşi specialişti din aproape toate ţările Europei. Datorită petrolului, Cîmpina a devenit un centru cunoscut în întreaga lume, mai ales după ce puţurile săpate manual (care nu depăşeau adâncimi de 200 - 250 m), au fost înlocuite spre sfârşitul secolului XIX cu sonde acţionate de motoare cu aburi sau cu combustie internă, iar câţiva ani mai târziu de motoare electrice, care aveau avantaj faţă de celelalte prin preţurile mult mai reduse. Utilizarea energiei electrice la sonde (schela Cîmpina, 1899) este o nouă premieră mondială românească în industria petrolului.
Paralel cu dezvoltarea industriei petroliere cîmpinene, impactul „aurului negru” s-a extins şi în arealul adiacent Cîmpinei, bogat în zăcăminte de ţiţei. Imboldul care a generat dinamica acestei industrii a avut mai multe cauze declanşatoare: în primul rând cererea din ce în ce mai crescândă pentru un iluminat ieftin (public sau privat), urmată de necesitatea îmbunătăţirii unui combustibil special pentru noile motoare şi automobile care începeau să se impună pe piaţă şi întrebuinţările din ce în ce mai numeroase pentru reziduurile petroliere.
în anul 1901, schela Cîmpina a ocupat primul loc între şantierele producătoare de petrol din ţara noastră cu cele 107.551 tone ţiţei extrase, ceea ce reprezenta 39,8% din ponderea naţională, iar în 1903, la Cîmpina se conturaseră două regiuni petroliere, una pe terasa oraşului, unde activau societăţile „Steaua Română”, „GB Popp&Co” şi „G. Ştefănescu&Co”, iar alta în albia râului Prahova ori pe versantul drept al acestuia, la Poiana Cîmpina, unde desfăşurau activităţi firmele „Hagianoff&Co” sau „H.D. Economu&Co” şi societatea „Amsterdam” (în regiunea Poiana - Vrăjitoarea).
Exploatarea modernă a petrolului a dus şi la dezvoltarea altor ramuri industriale. Au apărut astfel: atelierele de reparaţii de la Poiana, hidrocentrale, termocentrale (una dintre ele construită în 1905, fiind cea mai mare din ţară la acea dată), fabrica de acid sulfuric (1907). S-a amenajat gara Cîmpiniţa pentru încărcarea produselor petroliere, s-au construit conducte de petrol spre Giurgiu şi Constanţa.
Dezvoltarea rafinajului cîmpinean la început de secol XX a generat nu numai intensificarea procesului de foraj-extracţie, pentru creşterea cantităţii de petrol ce avea să fie prelucrată, ci şi îmbunătăţirea continuă a calităţii produselor distilate, care erau concurate serios pe piaţa mondială de cele din Europa, Rusia sau de peste Atlantic.
în perioada interbelică, ca rezultat al creşterii suprafeţelor perimetrelor petrolifere exploatabile, al perfecţionării tehnicii şi metodelor utilizate în procesul de foraj-extracţie, producţia de petrol a crescut în mod constant şi uneori spectaculos (atingând vârful istoric în anul 1936), fenomen care a determinat la rândul său creşterea capacităţii de rafinare. După al doilea război mondial, activitatea petrolieră cunoaşte numeroase fluctuaţii datorate naţionalizării, controlului impus de sovietici sau normelor impuse de economia centralizată. în acelaşi timp, se constată şi o reducere a rezervelor exploatabile la majoritatea sondelor aflate în exploatare. Chiar dacă a continuat să scadă, producţia schelei Cîmpina s-a stabilizat în jurul a 80 de tone/zi în anii tranziţiei spre economia de piaţă, adică de 61 - 62 de ori mai mică decât în anul 1910, momentul de vârf al producţiei la Schela Cîmpina. Impactul activităţii petroliere din perioada postrevoluţionară s-a răsfrânt asupra peisajului, care a cunoscut modificări importante (tăieri de versanţi, consolidări, drenări, amenajări tehnice, poduri şi podeţe). S-a modernizat infrastructura, prin construcţia a noi căi de comunicaţie, a două parcuri de rezervoare moderne, reţele de conducte, de electricitate sau apă. După privatizarea Petrom, noul acţionar OMV a stagnat investiţiile majore, concentrându-se asupra perfecţionării procesului tehnologic, a exploatării durabile şi a evitării cheltuielilor, astfel că în 2005 şi 2006 o parte din personalul angajat a fost disponibilizat. Considerăm că lucrarea realizată de domnul profesor Nicolae Geantă aduce numeroase noutăţi privind activităţile economice din regiune, constituie o importantă sursă de informaţii şi reprezintă o lucrare utilă elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice din domeniul geografiei. Prof. univ. dr. Cristian Braghină