Paul Bogdan transforma proza sa autobiografica in... teatru, iar in acest caz ofera ample indicatii de regie, mai ample decat actiunea in sine, minimala si metaforica (poetica), care insa nu pot fi puse in scena decat pe calculator, asa cum se procedeaza cu probele tehnice ale unor cladiri sau masini, experimentate si continuu refacute pe monitoare complexe. Astfel, autorul realizeaza in premiera, cel putin la noi, sincretizarea ingenioasa a celor trei genuri literare: liric, epic si dramatic. Inclin sa cred ca acest mod de scriere poate fi o solutie mult asteptata pentru literatura viitorului, prea mult asteptata dupa „eliberarea” cugetului estetic acum aproape doua decenii.[…] Sigur ca toate aceste artificii, deloc artificiale, ci cu suflet sigur, fac din Arevahar o carte de mare atractie, atat tehnica, actuala, cat si afectiva, fiind si o promisiune confortabila pentru un viitor cautat al literaturii romane. (Valentin Tascu)