„Voluptatea, supralicitata si organizata in spectacole fastuoase ale dorintei, in procesiuni imaginare burlesti si in invocatii gratioase, isi pierde patima in gratuitate si se dizolva, sub agentii parodiei si autoironiei, in candoare. Fara sfiiciuni academice, poezia exulta carnalitatea amorului, cu dispensa de metafizica acestuia, dar instituind o mitologie grotesc-paroxistica. Limbajul sau e o sfidare ingenua a limbajelor erotice si atinse de emfaza, iar retorica sa, realista si luxurioasa, se trage din Ovidiu, Catul si Petronius.” (Al. Cistelecan) „Valeriu Cristea a identificat in literatura doua tipuri de spatiu: unul inchis, al tihnei, al sigurantei, al familiaritatii depline cu ambianta, si altul deschis, al noutatilor si al primejdiilor. Luind in considerare aceasta clasificare, Emil Brumaru poate fi considerat un poet al spatiului inchis. De fapt, nimeni nu a mai numit in literatura noastra cu o atit de intensa fericire deliciile domesticitatii. El imagineaza acel uter paradiziac pe care George Bacovia, ratacitorul nocturn pe strazi pustii si lugubre, nu a putut niciodata – desi a visat – sa-l reconstituie. Este greu de crezut ca, vreodata, cineva va reusi sa descrie un spatiu mai intim decit cel descris de Emil Brumaru.” (Alex. Stefanescu)