Este cartea care a deschis ochii Occidentului asupra ororilor totalitarismului sovietic. Devenită foarte repede o adevărată Biblie a disidenţilor din fostul bloc sovietic, Arhipelagul Gulag este o „încercare de investigaţie literară“ a anilor pe care Alexandr Soljeniţîn (1918-2008) i-a petrecut în lagărele groazei, după ce criticase politica lui Stalin pe când era căpitan în armata sovietică. In 1945, serviciul de contrainformaţii al armatei a interceptat nişte scrisori, în care fuseseră strecurate aluzii critice la conduita lui Stalin. Pentru acele rânduri, Soljeniţîn a fost condamnat la opt ani de detenţie în lagărele de reeducare. A fost eliberat în 1953 şi trimis apoi în exil pe viaţă în Kazahstan. Deşi a fost reabilitat în 1956 şi a ajuns unul dintre cei mai citiţi scriitori din ţară, bucurându-se de sprijinul lui Hruşciov, în scurt timp a redevenit persona non grata şi în 1968 relaţiile cu autorităţile sovietice se deteriorează şi mai mult, după ce în Occident îi apăruseră, fără acordul său, Pavilionul canceroşilor şi în cercul întâi. în 1970 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură, dar asta nu a încălzit atitudinea oficialilor de la Moscova, scrisorile de ameninţare au continuat să curgă, iar secretara care a dactilografiat Arhipelagul Gulag a fost hărţuită de KGB şi apoi găsită moartă în apartamentul ei. Atunci Soljeniţîn si-a dat acordul ca Arhipelagul Gulag să fie publicat în Occident, iar un an mai târziu a fost arestat şi închis. Privat de cetăţenie şi expulzat din ţară, Soljeniţîn lua calea exilului, din care avea să revină abia în 1994.

După ce a fost expulzat din ţară, Soljeniţîn s-a stabilit la Zürich, unde scriitorul german Heinrich Böll a încercat sa-si facă şederea cât mai confortabilă. Aici înfiinţează un fond pentru ajutorarea deţinuţilor şi a familiilor lor şi virează toate veniturile obţinute din vânzarea Arhipelagului Gulag. între timp i se ecranizează O zi din viaţa lui Ivan Denisovici • roman scris în trei săptămâni, în 1959 • dă interviuri, călătoreşte în Franţa şi în Spania şi în 1976 se stabileşte în SUA. în 1978 îi apar la Paris primele două volume din Operele Complete, în care intră variantă definitivă a romanului în cercul întâi şi care vor fi completate în anul următor cu volumele trei şi patru (O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, Miniaturi sau Pavilionul canceroşilor, pentru a le numi doar pe cele mai sonore). Lucrează obsesiv la marea epopee Roata Roşie, lucrare monumentală despre prefacerile Rusiei.
După ce fusese protejat de Hruşciov, care văzuse în el singura voce care putea acoperi ecourile politicii staliniste, după ce Gorbaciov i-a redat cetăţenia, Soljeniţîn a devenit unul dintre apropiaţii altui şef de stat sovietic, Vladimir Putin, care i-a acordat prestigiosul Premiu de Stat Rus, chiar cu un an înainte ca Soljeniţîn să moară în locuinţa sa din Moscova, din cauza unei insuficienţe cardiace. La moartea lui, oameni de cultură din lumea întreagă şi mari şefi de stat i-au adus elogii, reafirmându-i statura de mare disident şi de conştiinţă morală a Rusiei şi a Europei deopotrivă. Ziarele din întreaga lume au reamintit parcursul dramatic al scriitorului care, prin dezvăluirile ororilor din gulagurile staliniste, a făcut istorie: orfan de tată, crescut la Rostov pe Don de mama sa, mai târziu student la facultatea de matematică şi atras apoi de litere şi filozofie, profesor, căpitan în armata Rusiei, victimă a regimului concentraţionist din lagărele sovietice, scriitor respectat şi apoi mazilit, portavoce a disidenţei în Occident şi, indiferent de care parte a graniţei, critic intolerant • şi de aceea controversat • al abaterilor de la un aspru cod al onoarei, pe care prea puţini dintre contemporanii lui erau dispuşi să jure. (Alina Purcaru)