Niculae Bellu (1916-1997) a urmat şcoala primară şi liceul în Bucureşti. Începând cu anul 1937 audiază cursurile profesorilor P.P. Negulescu, D. Gusti, Petre Andrei, M. Ralea, Mircea Florian, de la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti. Şi-a pregătit teza de doctorat în etică, pe care a susţinut-o în 1959. A predat etica la Universiotatea din Bucureşti, unde i-au urmat cursurile 22 de serii de studenţi.

A scris cărţile Etica lui Kant (1974), Etos şi contemporaneitate (1968), Morala în existenţa umană (1989), precum şi zeci de studii despre gândirea etică a lui Aristotel, Spinoza, Hegel, Marc, Lukacs, Marcuse. A lansat, în anii ’70, conceptele: situaţia morală elementară, exemplaritate şi transparenţă.

... Dacă încercăm să stabilim numitorul comun al tuturor ideilor prezente în acest volum poate că-l putem identifica în două concepte, între ele interconectate: cel de morală şi cel de stânga culturală. În fapt, Niculae Bellu s-a străduit în mod constant să apere şi să afirme principiile unei morale universale originate în proiectul deontologic kantian. A crezut că se poate bizui în această laborioasă construcţie teoretică pe Hegel şi Marx, în primul rând, şi pe continuatorii notabili ai acestora. De asemenea, atent la eşecul comunismului dar şi la excesele anti-comunismului „fără comunişti”; încrezător în raţiune, dar şi circumspect la derivele acesteia; convins că politicul este servit cel mai adecvat de etic numai dacă în stat şi-n societatea civilă sunt apărate ferm valorile morale fundamentale, Niculae Bellu a fost într-o relaţie de constantă frăţietate, în partea a doua a vieţii sale, cu ideea de stânga culturală, după cum, în partea întâia s-a angajat în stânga politică, motivată de antifascism.