Arta este un imens efort de coerenta intr-o lume care ne anuleaza ca individ si ne suprima ca entitate umana... Este puterea de a rezista stereotipiilor si mediocritatii cotidiene care ne reduc la simple mecanisme... " Ne gasim in prezenta unei opere puternice, care printr-un spectacol de lumina, ne introduce in universul unui vizionar.
Umanist in sensul pe care Renasterea il da acestei notiuni, George Tzipoaia deschide porti, ferestre, creaza spatii si reprezinta omul, suferinta sa, nevoia lui de Dumnezeire.
Inca din perioada sa figurativă, Tzipoia era în căutarea semnificaţiei ascunse a fiinţelor şi a lucrurilor, exprimată de o anume privire care depăşeşte simpla aparenţă. Această problemă existenţială, a fiinţei şi a aparenţei, l-a călăuzit pe Tzipoia spre o altă cale, la descoperirea unui limbaj personalizat şi transcendat.
în intensitatea ei expresivă, arta sa revelează o rară sensibilitate şi o nevoie de viaţă spirituală. De acum înainte abstracte, operele sale antrenează spectatorul spre profunzimi încărcate de o putere misterioasă, unde drama şi seninătatea se confruntă. Ele nu sunt, însă, mai puţin autentic picturale. Partea de poezie, de sensibilitate, de intuiţie şi de meditaţie îşi află aici
împlinirea printr-o interioritate vizualizată.
Tzipoia a descris în câteva cuvinte opţiunea sa fundamentală: “Arta nu se adresează omului temporal. Arta este o privire dincolo de noi înşine, dincolo de timp.” Pictura sa este în mod intim legată de împlinirea personalităţii sale. Puternice contraste de tonalităţi luminoase şi întunecate se dezvoltă ca teme şi variaţiuni. Compartimentarea suprafeţelor şi a planurilor stabileşte acel frumos echilibru indispensabil liberei expansiuni a ritmurilor liniare. Anumite semne seamănă cu trăsăturile unei scriituri ermetice.

Culoarea, fără mine, de-a lungul anilor!
Cum poate trăi?
Dar eu, fără ea?
Exist îndărătnic
în spatele unor eşecuri ereditare.
Şi nimic nu mă colorează mai mult
ca scurgerea timpului.
Vrând să te rupi, te-nlănţui.
Rămînând, viermii te mănîncă de viu.
Culoarea timpului, schimbătoare, nebună, curgând
alene printre bolovanii sufletului,
e singura scăpare.
Nu gestul ferm. El îngrădeşte.
Să postulezi.
Singurul înţelept este culoarea.
Pururi ochiu-i mort mă va încălzi.
Apoi să umblu…