Sărmana limbă românească! Nu mai este cum ar fi trebuit să fie, o plantă cultivată! ajuns o buruiană sălbatică!... Multe vânturi au bătut-o! Odată o bătea vântul franţuzesc; apoi o bate vantul nemţesc: noroc că mai are rădăcini adânci, altminteri i s-ar stârpi soiul.
Şi ar fi păcat de ca fiindcă (nu că o laud cu), îngrijită, ce flori frumoase şi ce rod sănătos ar da această voinică buruiană dispreţuită, eu care de veacuri s-a hrănit sufletul unui întreg neam de oameni! Care cum se scoală astăzi o ealcă-n picioare şi, drept îngrijire, chip şi seamă, şi spre păstrare, o opăresc cu cerneală de scris şi de tipar; şi ca rabdă, ţinându-şi ascunsă puterea de viaţă în rădăeinile-i adânci, cât şi-o mai putea-o
ajungă soarta rea prin aşa-numitele „metode moderne".
I. L. Caragiale