Utilizarea contratrasferului: contactul analitic, identificare proiectivă şi stări determinate de fantasma de transfer
Robert Waska, Ph.D.

Este dificil să localizezi, să înţelegi şi să interpretezi starea transferenţială a anumitor pacienţi pe parcursul tratamentului psihanalitic. Acest articol examinează utilizarea contratransferului ca sprijin pentru realizarea „contactului analitic", în încercarea analistului de a implica pacientul într-o explorare a fantasmelor incon- ştiente, tiparelor transferenţiale şi a experienţei interne a lumii. Scopul contactului analitic este identificarea, înţelegerea şi perlaborarea stărilor determinate de fantasme centrale de relaţie de obiect. Contratransferul poate fi valoros, ajutând analiştii să-şi găsească drumul prin transfer, mai ales atunci când procesele de identificare proiectivă îi dau formă în mod exclusiv. Utilizez material clinic, examinat dintr-o perspectivă kleiniană pentru a arăta modul de a lucra cu pacienţi care prezintă dificultatea de a accesa stări transferenţiale determinate în principal de fantasme bazate pe identificare proiectivă. Consideraţii multiculturale despre aplicarea teoriei ataşamentului
Donalee Brown, Ph.D.
Yolanda Hawkins Rodgers, Ed.D.
Kalindi Kapadia, MA

Stilurile de ataşament au impact asupra relaţiilor. Cercetarea ilustrează importanţa ataşamentului din perioada de sugar până la vârsta adultă în toate culturile. în centrul acestui articol se află explorarea teoriei ataşamentului în contextul procesului terapeutic, incluzând implicaţiile multiculturale. Psihoterapia cu pacienţi HIV/SIDA. Evaluare şi elaborarea planului de tratament
David Rubenstein, Psy.D.
Diane Sorrentino, Ph.D.

Psihoterapia reuşită cu pacienţi care au rezultat pozitiv la testul HIV/SIDA presupune o evaluare biopsihosocială sensibilă, atentă şi completă, cu o grijă deosebită cu privire la impactul pe care diagnosticul îl are asupra nivelului global al funcţionării pacientului. O evaluare atentă a nivelului de funcţionare a pacientului în ariile sănătăţii mentale şi/sau ale abuzului de substanţe, relaţii intime, relaţii de familie, susţinere socială şi relaţii cu colegii, de lucru şi sănătatea generală sunt de mare importanţă pentru o evaluare precisă. Din momentul în care clinicianul evaluează complet aceste arii, poate fi elaborat un plan de tratament care identifică zone de probleme specifice. Se pot stabili obiective, scopuri şi modalităţi de tratament clare, care se adresează ariilor de interes. Nimicul care este ceva: Disforia fundamentală ca trăsătură centrală a tulburării de personalitate de tip borderline. Implicaţii pentru tratament
Anthony Korner, MBBS (Hons), M.Med. (Psychotherapy)
Friederike Gerull, Ph.D.
Russell Meares, M.D.
Janine Stevenson, MBBS (Hons), M.Med. (Psychotherapy)

Oamenii cu tulburare de personalitate de tip borderline (TPB) descriu deseori o depresie îndelungată sau o disforie centrală pentru această tulburare. Dimensiunea disforiei interne cronice este reflectată în criteriul DSM de „gol interior" şi este demonstrată de măsurarea depresiei prin autoevaluare. în acest articol prezentăm rezultatele obţinute cu pacienţi din două grupuri cu TPB trataţi ambulatoriu prin psihoterapie psihodinamică bazată pe modelul conversaţional. Datele au fost colectate de la cele două grupuri de pacienţi utilizând Scala de depresie Zung şi Scala de severitate Westmead după 1 an şi după 2 ani. Un grup era în psihoterapie de 1 an, celălalt de 2 ani. Deşi scorul general al simptomului s-a îmbunătăţit constant în grupul cu durata de doi ani, beneficiile grupului de un an au scăzut treptat în al doilea an. Schimbările scorurilor depresiei au continuat cu o rată neschimbată în cel de-al doilea an pentru grupul de doi ani comparativ cu o nivelare a beneficiilor în grupul tratat timp de un an. Câştigurile obţinute în scorurile generale ale simptomelor au fost mai substanţiale, sugerând faptul că schimbarea afectului apare mai încet decât alte schimbări simptomatice. Pe baza rezultatelor noastre şi ale altor cercetători din domeniu, se pare că această lentoare a schimbării afective poate reflecta faptul că pacienţii cu TPB au o lume internă în care afectivitatea predominant negativă s-a stabilit timpuriu în viaţă în contextul tulburărilor de relaţionare. Acest fapt are implicaţii pentru durata adecvată a angajării terapeutice cu acest grup. Susţinem o psihoterapie de durată mai lungă cu acest grup, ceea ce este în acord cu înţelegerea actuală a proceselor de ataşament şi de dezvoltare. Predarea artei intervievării empatice studenţilor la medicină din anul al treilea utilizând o poveste — „Prinţul care s-a transformat în cocoş"
Nancy Joachim, M.D.

Poate fi predată empatia? Cum putem proteja formele embrionare de empatie care germinează în studenţii la medicină? îi putem imuniza la ravagiile la adresa umanismului lor, abil observate de Henry Silver, decanul Universităţii din Colorado în 1982, când a publicat comentariul său clarvăzător, Medical Students and Medical School (Silver, 1982; Krugman, 2008). Deşi studiile arată că empatia este deteriorată în timpul facultăţii de medicină, autoarea sugerează faptul că dezvoltarea empatică în timpul facultăţii de medicină poate fi posibilă dacă sunt utilizate metode de predare clarificante de către comitetele administrative, cum ar fi Association of American Medical Colleges (AAMC), The Liaison Committee on Medical Education (LCME) şi Accreditation Council for Graduate Medical Education (ACGME). Autoarea împărtăşeşte o nouă metodă de predare adaptată după o tehnică utilizată de psihiatrul de copii, povestirea.