Il recitea in minte si acum simtind pasii obositi, miciti, cine stie de cand se incetinisera fara sa ia seama. Mergea de-o vesnicie pe strazi si traversase parca o intreaga lume, viata cu stiutele si nestiutele ei, viata repeta gandul si o bufni plansul. Un plans demult tinut in fraiele neputintei insa izbuti sa-l stapaneasca in graba mototolind batista in geanta. Ce rost au o mie de lacrimi sau Lita cu grava-i nepasare si amocul ei nedezlegat? Ce rost a avut sa-si aminteasca de candva atat de admiratul profesor Ilvascu cu neuitata lui „uitare”? Ce rost are ORICE cand totul s-a dus si nu se mai intoarce nimic, viata nefiind basm ba pune-te masa ba cladeste-te casa ori palat stralucitor, – iarasi scoti tremurand batista, iarasi?