Raportul juridic de drept internaţional privat prezintă anumite trăsături caracteristice prin care se deosebeşte de obiectul altor ramuri de drept, cea mai importanta dintre acestea fiind elementul de extraneitate.

Prezenta elementului de extraneitate obligă instanţa să rezolve două probleme majore de drept internaţional privat: mai întâi, problema conflictului de legi , prin a identifica si cunoaşte care dintre cele doua legi, română sau străină, guvernează raportul juridic dedus judecăţii; apoi problema de ordin procesual a conflictului de jurisdicţii , prin a determina instanţa competentă să soluţioneze litigiul si, după caz, procedura aplicabilă.

Fără ca jurisprudenţa să reprezinte un izvor de drept, ea contribuie la „elaborarea” dreptului, realizând nu doar o simpla interpretare a legii, ci şi „extinderea” aplicării ei la situaţii de fapt, neavute în vedere de legiuitor la momentul adoptării actului normativ.