Am scris cu anevoie această carte. Nu din pricina vreunei nedeprinderi cu scrisul sau neobişnuinţei cu chinul dulce, dar neiertător al acestei munci – munca la carte, cea mai de ispravă, dar şi mai grea dintre toate, ci din cauză că am plecat la drum înarmat doar cu intenţii bune. La atât s-a redus „echipamentul” meu de început. în rest, cu sentimentul de dezorientat pe care ţi-l insuflă absenţa unor repere orientative. Puţinele indicii care veneau dinspre articolele şi cărţile lui Aurel Iancu sau din „Natura firmei”, a lui Ronald Coase, nu erau suficient de incitative spre a-mi înrâuri intenţiile şi energiile. Când am citit pentru prima dată faimosul articol al lui Coase, publicat alături de comentariile unor avizaţi ai domeniului prin grija lui Oliver Williamson şi Sidney Winter, sub titlul „Natura firmei”. Origini, evoluţie şi dezvoltare, la Editura Sedona, Timişoara, în 1997, am trăit ciudata impresie că am de-a face cu autori care văd doar idei, în loc de realităţi. Gama interogaţiilor „nebune”, de genul: de ce există firme?, de ce nu există o singură firmă care să ocupe toată economia?, de ce jocul economic nu este acaparat în întregime de piaţă? etc. le-am găsit mai mult dătătoare de nonsens, decât de sens; de parcă autorii lor nu ştiu cu adevărat ce vor să afle. Mai trebuie să adaug că, odată intrat în această lume, a unor intuiţii aparent tautologizante, nici limba în care autorii şi-au scris gândurile nu m-a ajutat; o limbă „străină” atât prin sistemul noţional de care au uzat, cât şi prin soclul epistemologic pe care s-au sprijinit. Pe scurt, fără o lecţie predată la clasă, am învăţat singur despre instituţionalism, cu toate consecinţele ce derivă dintr-o didactică fără dascăli; consecinţe pe care, de e cazul, mi le asum şi pentru care sunt dispus să dau socoteală.

Dacă e să-mi autobornez travaliul şi să vorbesc despre forţa primului impuls, atunci trebuie să recunosc că am fost frapat de faptul că doi corifei ai domeniului, Coase şi North, au primit laurii Premiului Nobel. în cazul lui North, e clar şi vizibil ce a făcut şi pentru ce a fost premiat. Dar m-am întrebat cum un articol, mult citat şi neînţeles, e vorba despre „Natura firmei”, a gestat o jumătate de secol pentru ca, în final, să-i aducă autorului încoronarea maximă pentru cercetarea economică. Acum, pretind că ştiu de ce: întrebările lui North s-au dovedit a fi sinteza unei adânci şi novatoare intuiţii; a faptului că economia şi societatea se pot gândi şi altfel. De aici şi de la el plecând, un adevărat program, de acum cu o vârstă apreciabilă, de circa 30 de ani, a amorsat o cercetare în evantai, pe paliere diferite ale cunoaşterii economice, cu scopul nedeclarat, dar constatabil la tot pasul: de a aduce ştiinţa economică cu picioa-rele pe pământ. Reînnodând tradiţia vechiului instituţionalism, relevându-le minusurile şi deschizând noi arii de cercetare, în formula noii economii instituţionale, munca acestor cercetători, cuprinsă într-o gamă extraordinar de bogată de cărţi şi articole, are şanse certe să-şi atingă scopul.