Este păcat că a dispărut pictura Putnei, arsă mai ales de tătarii noştri. Dacă a fost la fel de magnifică ca şi arhitectura (că doar privindu–i arhitectura înţelegi de ce Ştefan nu a repetat o altă construcţie sacră atâta timp – peste 20 de ani, până la bisericuţile de la Milişăuţi şi Pătrăuţi), atunci chiar ar trebui să păstrăm ca ochii din cap tot ce a rămas pictat de Ştefan la Pătrăuţi şi Voroneţ, Sfântul Ilie Suceava şi Bălineşti (enigma Probotei, unde Ştefan şi–a pus să se odihnească părinţii, rămâne în zidurile dispărute ale vechii biserici). Ba chiar abia urmărind cu atenţie această pictură (cât de tare a vrut Ştefan să fie unică se vede şi în „Legenda meşterului Manole”, cercetată anume în acest plan de profesorul ieşean Petru Ursache) înţelegi brusc că cineva s–o fi cutremurat pe la 1485, atunci când a înţeles că unicitatea Putnei poate dispărea fără urmă (aşa cum a şi dispărut pictura ei) şi că cea mai bună metodă de a o salva este să o depozitezi în mai multe arhive.