Prin manuirea lui cu indemanare de virtuoz, chirurgul reda echilibrul existential, adica reaseaza omul in datul frumusetii sale originare. Mihai Pricop, el insusi maestru al chirurgiei, ii compara pe chirurgi cu actorii. Totodata, intrand in subtilitatea specialitatii, ajunge la concluzia ca un chirurg nu poate fi un artist si un protagonist al unui exercitiu covarsitor implinit decat prin cunoastere si ordine. De aceea i se pare necesar a adauga la consacratul juramant hipocratic o propozitie, pretuita ca indispensabila pentru cariera chirurgului: "Jur sa ma instruiesc toata viata"(...) Mihai Pricop se marturiseste pe sine, isi etaleaza discret, dar limpede, crezurile, valorile(...) Mihai Pricop este consecvent don quijotesc intr-o lume in care prostia se secularizeaza, iar obraznicia si ignoranta suie in cele mai inalte jilturi ale demnitatilor statale. Pledoaria autorului se doreste a nu suna in pustie.