Culegerea “Despre anotimpuri şi fenomene ale naturii” cuprinde texte literare scrise de autori consacraţi, care au scris fie literatură pentru copii, fie literatură pentru adulţi, dar care au surprins temele în toată realitatea lor. Selectarea textelor literare s-a făcut în funcţie de teme, dar şi în funcţie de vârstă. Astfel, lucrarea este utilă pentru cadrele didactice din învăţământul preşcolar şi primar, având ca scop îmbogăţirea cunoştinţelor copiilor despre anotimpuri şi fenomene ale naturii şi totodată îmbogăţirea limbajului. Este utilă şi părinţilor care doresc să le dezvolte copiilor interesul pentru lectură. Diferitele specii literare (poveste, povestire şi poezie) sunt reunite pentru a descrie temele: toamnă, iarnă, primăvară, vară (alese în ordinea derulării unui an şcolar) şi fenomene ale naturii. De fapt, din aceste texte literare, reiese că succesiunea anotimpurilor determină schimbări esenţiale în viaţa oamenilor, plantelor şi animalelor datorită factorilor de mediu: vânt, ploaie, ger etc. Sperăm că, ascultând sau citind aceste texte literare, copiii vor fi atraşi de aceste teme, iar cunoştinţele acumulate le vor folosi în jocul: "Pregătirea pentru viaţă".
FORMAT: 17 x 25 cm, 96 pag.