Preluând puterea politică şi economică în România cu ajutorul nemijlocit şi hotărâtor al armatelor sovietice de ocupaţie, comuniştii au introdus ceea ce ei numeau “dictatura proletariatului”, de fapt, dictatura unui grup aflat la conducerea partidului, exercitată, fără nici o deosebire de apartenenţă de clasă, în detrimentul întregului popor. După ce au lovit fără milă în moşierime şi în burghezie, în fostul aparat de stat, comuniştii nu au ezitat să facă acelaşi lucru şi cu ţărănimea şi cu clasa muncitoare, nemulţumite de jaful la care erau supuse, de cantitatea de muncă, tot mai mare, solicitată de noii stăpâni şi de nivelul de viaţă foarte scăzut impus de gigantomania noii puteri.

Pentru a avea situaţia sub control, comuniştii au folosit toate mijloacele disponibile, dintre care cele mai importante au fost represiunea şi persuasiunea. Dacă represiunea urmărea să zdrobească rezistenţa fizică a românilor faţă de noul regim, în schimb, persuasiunea, care a îmbrăcat haina propagandei şi agitaţiei, urmărea să le distrugă rezistenţa morală şi spirituală. Propaganda comunistă a avut ca principal obiectiv crearea “omului nou”, rupt de tradiţiile şi de istoria poporului său, ancorat în filosofia şi ideologia marxist-leninistă, executant docil al politicii partidului şi, mai ales, al ordinelor celor care conduceau partidul.

...

Emanaţie a regimului comunist, propaganda co­mu­nistă nu putea fi altceva decât acesta. Toate nerealizările şi contradicţiile regimului s-au răsfrânt asu­pra ei şi i-au distrus orice urmă de credibilitate. Creditul minim de care s-au bucurat, probabil, comuniştii la începuturile guvernării lor va dispărea foarte repede şi, o dată cu el, toate încercările aparatului de propagandă de a-i convinge pe oameni de justeţea politicii partidului vor deveni inutile. Iar dacă în aparenţă, puterea comunistă din România s-a prăbuşit brusc, numai în câteva zile, de fapt, erodarea care-i anunţa sfârşitul a început mult mai devreme, iar primul element al sistemului de putere care s-a prăbuşit a fost tocmai propaganda, lipsită, chiar de la început, de orice urmă de credibilitate.

Eugen Denize