Când recitim aceste scrisori şi conferinţe adresate în cea mai mare parte Frăţiorilor lui Isus în primii ani de existenţă a Fraternităţii, nu ne-am putea întreba, oare, pe bună dreptate, mai ales într-o epocă în care modalităţile de expresie privitoare la viaţa omului, chiar în cele ale spiritului, se schimbă cu o rapiditate ameţitoare, dacă îndrumările spirituale cuprinse în aceste scrieri mai au încă, după mai bine de douăzeci de ani, suficientă valoare încât să justifice această reeditare într-o colecţie cu difuzare largă? Desigur, de la cele dintâi momente când au fost înfiinţaţi în pustiu, s-a realizat, treptat, o întreagă maturizare a experienţei spirituale a Frăţiorilor lui Isus; şi totuşi am impresia că, dacă ar trebui să scriu din nou aceste conferinţe, aş spune fundamental aceleaşi lucruri, chiar dacă, în privinţa unei chestiuni sau a alteia, nu m-aş mai exprima exact în acest fel. Totuşi, nu cred că o astfel de culegere poate fi retuşată, dat fiind că nu e vorba de o doctrină spirituală care ar putea fi revizuită sau completată, ci mai degrabă de o experienţă religioasă concretă, de o mărturie trăită, care nu ar putea fi reluată ulterior fără a i se diminua ceva din autenticitate. Nu rescrii, după douăzeci de ani, scrisori adresate unor fraţi angajaţi, cu personalitatea şi cu problemele lor de moment, în situaţii foarte concrete. O nouă redactare a acestor scrieri ar echivala cu transformarea unei mărturii de viaţă, a unui fapt spiritual, într-o învăţătură didactică, poate mai bine adaptată, dar care şi-ar pierde totodată din tărie şi strălucire. în faţa unor lecţii de viaţă, nu e oare sarcina fiecăruia să realizeze adaptările şi transpunerile cerute de cazul său personal?