Legea nr. 277 din 7 iulie 2009 a produs o adevărată revoluţie în domeniu în ce priveşte competenţa instanţelor judecătoreşti. Regula de competenţă care trimite la tribunalul sediului debitorului se aplică numai atunci când sediul tribunalului coincide cu sediul curţii de apel la care este arondat.

Dacă nu se regăseşte această coincidenţă, competent este tribunalul al cărui sediu coincide cu sediul curţii de apel. în cadrul acestui tribunal se va constitui, în termen de şase luni de la intrarea în vigoare a legii, o secţie de insolvenţă. Dacă în acest judeţ s-a constituit un tribunal comercial, secţia de insolvenţă va fi creată în acest tribunal comercial. Este greu de imaginat în toate detaliile fenomenul care se va produce în aplicarea acestor reglementări. Avem experienţa anilor precedenţi când s-a modificat împărţirea teritorială administrativă a României şi, totodată, competenţa instanţelor judecătoreşti. Criza financiară mondială a provocat creşterea explozivă a numărului de dosare. Acum se adaugă plimbarea lor, cu inevitabilele rătăciri, intenţionate sau neintenţionate, schimbarea judecătorului-sindic în aproape fiecare dosar, cu consecinţa obligaţiei pentru nou-învestitul judecător sindic de a citi mii de pagini etc. Noi ştim însă că întotdeauna poate fi şi mai rău şi judecătorul-sindic poate aprecia că nu este ţinut de imposibil, cu toate urmările fireşti. Dacă era nevoie de o mişcare dibace pentru a bloca justiţia în acest domeniu, ea s-a realizat. Desigur că, după ani şi după criză, va fi bine şi cald.