E fără noimă lumea, dacă n-o văd sub unghi

cromatic, – nù am, însă, spre-a-i da puţină farbă,

ochelari verzi, cum caii ce,-mi spune un străunchi

al meu, îi poartă pentru-a lua paiele drept iarbă;

nici ochelari cu două lentile: verde-roșie,

prin care vezi, îmi spune un văr, în relief;

am însă un geam roșu prin care stofa roșie

se face-aproape albă, – și,-n ramă de sidef,

un lornion prin care privise tanti Lory

la teatru,-n tinereţe, – al cărui obiectiv

ciobit provoacă jocul mirific al culorii,

dacă te uiţi, pe soare, prin circularu-i tiv…

Nimic nu se compară cu geamul galben însă,

prin care-o suprafaţă de-un metru, sub un flux

de-un lumen, își sporește lumina,-n zarea plânsă