Facerea lumii, fiind lucrarea lui Dumnezeu, este o lucrare spirituală, supranaturală. De aceea, ea nu poate fi prinsă în teorii sau teoreme, dacă acestea nu sunt şi teologice (aşa cum sugerează rădăcina lor lingvistică: teo). Or omul care trăieşte departe de Dumnezeu (de Teo), omul cu multă ştiinţă, dar fără credinţă, nu are cum să înţeleagă minunea biblică a facerii lumii şi a omului, ci va spune ca filozofii greci (când au auzit de la Pavel despre învierea morţilor): „Te vom asculta despre aceasta altădată". (F. Ap.17, 31-32).

Noi vă îndemnăm să citiţi această carte acum, nu altădată, şi, chiar dacă vă veţi găsi în postura filozofilor greci, veţi recunoaşte totuşi că lumea aceasta este mai mult decât materie, iar cunoaşterea ei cere mai mult decât ştiinţă, cere revelaţie. Pentru aceasta, Dumnezeu trebuie luat ca o ipoteză (speranţă), care apoi devine credinţă, iar mai târziu revelaţie (adevăr). Fericitul Augustin spunea: „Crede, ca să înţelegi”.