în situaţii de criză economică, socială, culturală sau ideologică, se reactivează spontan un mod de gândire simbolică, care face recurs la un fond imagistic fundamental. Acest lucru îşi are explicaţia în faptul că simbolicul poate transcende timpul şi istoria şi, în plus, are şi o valoare anticipativă, poate lansa conştiinţa colectivă spre căutarea unei noi identităţi1. Această regresie spre simbolic şi mitic poate fi înţeleasă şi ca o reacţie de autoapărare, recrudescenţa imaginilor arhetipale în cadrul reprezentărilor colective putând avea şi semnificaţia pregătirii unor importante schimbări de natură socială. Lumea primordială pe care o regăsim în imaginarul simbolic este una mult mai bogată decât simbolismul ideologic al oricărui moment istoric concret. Prin publicitate şi prin spectacolul ei se proiectează poate mersul înainte spre noi forme de civilizaţie. Mesianismul publicitar este un spectacol care ascunde foarte bine, prin imaginile paradisiace, armături ideologice care nu mai au singure forţa de a duce înainte societatea. (VASILE SEBASTIAN DâNCU)