Studiul dezvoltã pe larg amprentele filozofiei indiene în proza eminescianã, temã abordatã pe scurt si în finalul tezei de doctorat (Eminescu si India) si poate fi socotitã o continuare a acesteia. în Proza literarã ... sunt relevate sursele indiene ale ideilor eminesciene din: Sãrmanul Dionis, Cezara, La aniversarã, Avatarii faraonului Tla, Toma Nour în gheturile siberiene, Archaeus, Povestea indicã.

"Cultura vastã a lui Eminescu, din care cultura indianã formeazã doar o parte, a adus o imensã varietate de teme si o deosebitã profunzime de gândiri în operele sale si l-a înãltat la rangul poetilor universali, l-a fãcut un adevãrat kavi (poet-întelept în sanscritã), un poet-filozof care depãseste orice limitã de spatiu, de timp si de dogmã.
Iar în cursul întregii perioade a acestei creatii, temele gândirii indiene au rãmas mereu prezente si fertile în imaginatia artisticã si în viziunea filozoficã a poetului român. Ea s-a impregnat atât de mult în propria sa gândire, încât ni se pare cã orice încercare de interpretare a filozofiei lui Eminescu ar rãmâne incompletã fãrã sã se refere la filozofia indianã, un important izvor al inspiratiei eminesciene".

în 1971, când a fost invitatã în România la Congresul traducãtorilor, s-a înscris la o bursã de doctorat cu tema Influenta indianã asupra gândirii lui Eminescu, susþinutã în 1975 sub conducerea prof.dr.docent Zoe Dumitrescu-Busulenga si publicatã sub titlul Eminescu si India la editura Junimea, în 1978. Dupã 31 de ani, Eminescu si India a fost retipãritã la editura Cununi de stele. Pânã în 1972 nimeni nu se ocupase în mod temeinic de latura indianã a culturii lui Eminescu. Pentru a-si lãmuri misterul apropierii versului eminescian de sensibilitatea si profunzimea liricii indiene, Amita Bhose a parcurs o bibliografie cuprinzãtoare cu exegezele criticilor români, întreaga operã literarã a lui Eminescu, în paralel cu explorarea literaturii si filozofiei indiene, de data aceasta cu ochiul cercetãtorului. Se cuvine sã amintim aici sfatul doamnei Busulenga (care-i sugerase sã nu citeascã nici o lucrare de exegezã: "Cititi poeziile originale si meditati, intuiti. Nu vreau sã vã lãsati influentatã de criticii români. Ceea ce au spus ai nostri deja o stim. Dorim sã vedem cum interpreteazã o minte indianã opera literarã a lui Eminescu") si "încurajarea si ajutorul permanent pe care mi le-a dat regretatul Sergiu Al-George, unul dintre cei mai reputati specialisti în lingvistica sanscritã a lumii". Despre preocupãrile indianistice ale lui Eminescu se scrisese putin, fiind repetate aceleasi lucruri, fiind depistate doar surse cu dovezi clare, textuale. Singurul specialist care sustinuse ideea cã Eminescu a cunoscut filologia si filozofia indianã "mai mult decât marii sãi exegeti au fost dispusi sã creadã" a fost Sergiu Al-George. Asadar, Amita Bhose a pornit pe cãi nebãtute.

Eminescu si India, carte de referintã în domeniul eminescologiei, a fost primul pas al Amitei Bhose în "marea aventurã eminescologicã", dupã cum o numeste doamna Busulenga.

Dupã sustinerea tezei de doctorat, în 1975, Amita Bhose beneficiazã de o bursã post doctoralã de doi ani timp în care participã la editarea stiintificã a operei lui Eminescu. Este cooptatã în Colectivul Eminescu, format sub egida Muzeului Literaturii Române si în aceastã calitate elaboreazã studiul de fatã - Proza literarã a lui Eminescu si gândirea indianã - , despre amprentele filozofiei indiene în proza literarã eminescianã, ce va fi inclus în volumul VII al Operelor, editat de Editura Academiei în 1977, pp. 402-420. Totodatã stabileste si textul Gramaticii sanscrite mici de Fr. Bopp, tradusã de poet si rãmasã în manuscris, însotindu-l de aparatul critic specific.
Studiul dezvoltã pe larg amprentele filozofiei indiene în proza eminescianã, temã abordatã pe scurt si în finalul tezei de doctorat, si poate fi socotitã o continuare a acesteia. De altfel, toatã activitatea de cercetare a Amitei Bhose a fost o continuare a momentului 1975. Eminescologul Amita Bhose si-a pus toatã energia, eruditia si dragostea pentru opera lui Eminescu în slujba poporului român. Si ni l-a redescoperit si redãruit, acelasi si totusi altul.