Ca sociolog de profesie, autoarea face apel, în mod direct şi explicit, la principala caracteristică a scriiturii proprii domeniului: rigurozitatea abordării tematicii studiate. Spre deosebire de lucrările elaborate din perspectiva jurnalistică, de cele prezentate de practicienii domeniilor media, publicităţii sau relaţiilor publice, sau de volumele subsumate abordărilor „tradiţionaliste” filosofice, filologice sau ale ştiinţelor comunicării, volumul de faţă propune disciplinarea academică a „gândirii despre” comunicare la dublu nivel: teoretic şi metodologic. Apelul la bibliografia actuală este îmbinat, astfel, în mod fericit cu referirile critice şi exacte la teoriile „clasice” din domeniu, iar sub-domeniile de studiu ale sociologiei comunicării se reconstituie permanent în paginile volumului prin jocul constant dintre „nou” şi „vechi”, spre beneficiul celui care citeşte textul ca atare.

Prin bogăţia informaţiei şi re-dispunerea ei în spirit interpretativ şi creativ, Simona Ştefănescu se dovedeşte în acest caz „un autor” în sensul veritabil al cuvântului, oferindu-ne nu numai o contribuţie de referinţă academică la studiul modern al sociologiei comunicării, ci şi un exemplu relevant de angajare în spaţiul real al abordării comunicării, conducându-şi cu inteligenţă cititorul spre redescoperirea dintr-o perspectivă inovatoare a unui univers parţial cunoscut, parţial necunoscut ��" comunicarea în secolul 21.

Este vorba, astfel, de o lectură nu doar necesară (în sens normativ, imperativ), ci şi dezirabilă într-o contemporaneitate la care se poate aplica cu succes una dintre celebrele axiome ale „Şcolii de la Palo Alto”: „Non-comunicarea nu există”.