Cartea Le pied chaussé , tradusă în franceză, prezintă în detaliu cele două tipuri de opinci existente pe teritoriul ţării noastre pornind de la date de ordin istoric şi geografic până la trecerea în revistă a unor credinţe şi practici populare legate de acest obiect, oferind chiar şi un ghid practic ilustrativ asupra modului lor de confecţionare.

„Irina Nicolau a fost între cei care „au făcut” Muzeul Ţăranului Român . Treaba i se potrivea mănuşă, fiind ea o „făcătoare”, o „meşteriţă”. Avea spirit artizanal: iubea obiectele şi îi plăcea să meşterească mereu: fie săli de muzeu, fie „cărticele” (un cuvânt drag ei), fie propriile-i veşminte şi podoabe. Avea spirit ludic, era jucăuşă, îi plăcea să pună la cale întâmplări muzeistice ori publicistice ieşite din comun.” (Radu Bercea)

O asemenea cărticică, meşterită din carton şi sfoară, o carte-obiect, o carte bibliofilă este şi Le pied chaussé (Opinca), un eseu despre un simbol naţional–opinca.

în ea respiră mirarea autoarei pentru memoria şi poveştile opincii, pentru păstrare şi conservare. Este “aceeaşi luptă cu timpul şi cu risipa omului de la oraş care, spune ea, inconştient sau nu, îşi aruncă trecutul cel mai fragil, cel mai preţios, cel mai inefabil la pubelă”. (Raluca Alexandrescu)

“Există oameni care aruncă foarte mult. Dar gunoiul unora poate fi comoara altora.” (Irina Nicolau)