Lucrarea este prima monografie de acest fel, consacrată şedinţei de judecată în procesul civil, iar utilitatea ei teoretică şi practică este evidentă. Principala calitate a acesteia o constituie bogăţia de informaţii şi soluţii pe care o aduce, autorul examinând cu atenţie legislaţia în materie, doctrina şi, atunci când a fost cazul, jurisprudenţa instanţelor române.
Substanţa lucrării este întărită şi de faptul că autorul a analizat şi aspecte mai puţin cercetate în lucrările de procedură civilă, cum ar fi repartizarea dosarului constituit, traseul dosarului anterior şedinţei de judecată, profilul psihologic al judecătorului, aptitudinile de comunicare ale judecătorului în şedinţa de judecată, corelaţia dintre incidentele procedurale, excepţiile şi sancţiunile procesuale care pot influenţa cursul normal al şedinţei de judecată, traseul dosarului după încheierea şedinţei de judecată.
Autorul nu s-a mulţumit să examineze legislaţia în vigoare, soluţiile actuale din doctrină şi jurisprudenţă, ci a cercetat şi soluţiile Proiectului Codului de procedură civilă, exprimându-şi, atunci când a fost cazul, propriul punct de vedere.
Lucrarea este rezultatul nu numai al unei munci de cercetare atente, ci şi a experienţei practice a autorului, aceea de judecător şi, în prezent, Preşedinte al Tribunalului Mehedinţi.
Prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu