„O ilustrare elocventă a poziţiei pe care poetul Vasko Popa o ocupă, la ora actuală, pe plan mondial, este faptul că Barack Obama, în campania sa electorală pentru preşedinţia SUA (pe care a şi câştigat-o), a afirmat, în 27 octombrie 2008, pe blogul Fundaţiei internaţionale Harriet, că poetul său preferat este Vasko Popa cu volumul Cutia mică, fiindcă Vasko Popa: ,,Este conştient şi responsabil de lumea în care trăieşte şi de propriul sine”. Nici John McCain nu s-a dus prea departe, preferându-l pe confratele lui Vasko şi, până la un punct, modelul său – Henri Michaux. Aceasta este partea bună şi frumoasă a lucrurilor, care se datorează celor doi stâlpi de susţinere internaţională a lui Vasko Popa, de aducere permanentă a poeziei lui Popa în spaţiul vast, universal, al limbii engleze: Anne Pennington, traducătoarea şi prietena familiei Popa (ale cărei traduceri, şi după moartea ei, sunt, în continuare publicate), dar mai ales Charles Simic, unul din poeţii americani de frunte, de origine sârbă (a emigrat în SUA la şaisprezece ani), câştigătorul Premiului Pulitzer în anul 1991, şi care n-a încetat nici o clipă să susţină destinul de poet universal al lui Vasko Popa. De cealaltă parte însă, politicul a jucat şi în cazul lui Popa, ca şi în cazul altor lideri, fie ei şi formatori de opinie poetică, un rol nefast...” (Liubiţa Raichici)