întrebarea „De ce e omul religios?”, poate primi un raspuns din ambele perspective. Filosoful va cauta probabil fundamentarea logica a încuviintarii care duce la practicarea religiei; psihologul ar putea investiga sentimentul de respect profund ce se naste în prezenta misterului. [...] Raspunsurile sunt determinate de modul în care este pusa întrebarea. [...]

Daca nu exista dovezi ale existentei lui Dumnezeu, întrebarea psihologica ce se naste e: de ce mintea religioasa trece dincolo de semnele confuze ale lumii? O filosofie a religiei ar trebui în principiu sa recu-noasca faptul ca acceptarea, care e credinta, poate fi, de fapt, fundamentata rational. O filosofie a religiei nu ar trebui, cel putin nu imediat, sa excluda o posibila fun-damentare rationala a religiei. Daca nu e deschisa catre o astfel de posibilitate, atunci nu poate trata religia cu seriozitate si trebuie sa-l priveasca pe credincios ca pe o persoana care a esuat în a-si folosi suficient inteligenta ori discernamântul în îndeplinirea angajamentelor sale