Ideea controlului constituţionalităţii legilor, apărută odată cu formarea constituţionalismului european modern, s-a impus cu vigoare nu numai în Europa continentală, dar şi oriunde poporul a optat pentru instituirea democraţiei, a egalităţii şi libertăţii prin drept. Mai mult, Constituţia este percepută ca act fundamental pentru organizarea şi funcţionarea statului, iar statul de drept presupune de la sine supremaţia Constituţiei faţă de orice alt act adoptat de autorităţile publice. într-o democraţie autentică, în care guvernanţii sunt datori să conducă în numele poporului, pentru popor şi sub controlul poporului, supremaţia Constituţiei se extinde de la autorităţile publice la partide politice, alte organizaţii ale societăţii civile, cetăţeni, fiind obligatorie, deopotrivă pentru guvernaţi şi guvernanţi.
Lucrarea „Contencios constituţional” apărută sub egida Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi pe care o recomandăm specialiştilor practicieni, precum şi studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, îşi propune să analizeze pe larg fundamentele teoretice şi legitimitatea controlului constituţionalităţii legilor. Supremaţia Constituţiei presupune într-o logică firească controlul constituţionalităţii actelor juridice subordonate autorităţii Legii fundamentale.
Dacă admitem că voinţa suverană a poporului este exprimată la nivel principial în Constituţie, se impune de la sine şi concluzia că verificarea constituţionalităţii legilor se întemeiază tot pe voinţa naţiunii, îndreptăţită să-şi controleze agenţii, cărora le-a transmis vremelnic şi sub condiţie atributele autorităţii publice. Pe această cale se verifică dacă legea exprimă cu adevărat voinţa suverană a poporului, sau doar voinţa interesată a agenţilor acestuia.