"Sfântul Vasile cel Mare îmbină tradiţiile celor două şcoli de interpretare, cea alexandrină şi cea antiohiană, fără să abuzeze de alegorie ca Origen. Urmăreşte sistematic fiecare vers în parte, apoi explică înţelesul său imediat exprimat istoric, literal, din cele spuse, trupeşte sau sensibil, după care se îndreaptă către taina învăluită acolo exprimată tainic prin alegorie. ... Stilul este familiar, de obicei i se adresează cititorului la persoana a II singular sau chiar plural, iar autorul vorbeşte la persoana I singular sau plural. Tonul este afectiv, didactic. Uneori repetă cuvinte sau lasă construcţii neterminate, ceea ce ar întări supoziţia că textul nu a fost corectat sau editat."

din Introducere de Alexandru Mihăilă