“Chiar dacă obosesc la rugăciune, în înfăţişarea mea înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă nu-L cunosc pe Dumnezeu, chiar dacă moţăi, sau nu înţeleg, sau îmi fug cuvintele rugăciunii, sau trăiesc în mii de întunecimi, sunt sigur că în această neştiinţă a mea, în orbecăiala mea, în acest întuneric al meu, Dumnezeu este prezent, Dumnezeu mă aude, Dumnezeu mă vede, Dumnezeu este de faţă. Să nu voiesc eu să mă desfătez de El. Să vreau – ca să zicem aşa – să Se desfăteze Dumnezeu de mine. Să vreau ca Dumnezeu să Se bucure de mine”.