După trecerea unui veac de când poetul a intrat în Nemurire, privim la viaţa şi la opera lui cu acea uimire cu care urmărim un miracol, ne minunăm şi trăim nostalgia Idealului atât de rar întruchipat într-o fiinţă pământeană. Vasile Alecsandri este şi pentru noi, cum era pentru tânărul Eminescu, ,,un rege al poeziei� care ne uimeşte nu atât prin capacitatea de a construi lumi imaginare, cât prin sinceritatea cu care trăieşte vizionar, în sensul că vede lumea sa ,, �de icoane un palat�, că visează ,, �zile de aur pe astă lume de amar�.
La Alecsandri viaţa se confundă cu opera, însă invers decât suntem obişnuiţi să înţelegem acest truism; el nu trăieşte pentru operă, ci în opera sa se reflectă, ca un imens jurnal, viaţa unuia dintre cei mai mari oameni pe care i-a dat pământul românesc. în mijlocul fierbinte al secolului, Alecsandri este unul dintre ctitorii României moderne şi pentru el poezia, proza, teatrul, mai ales, sunt arme politice. Scrie Deşteptarea României, visând să dea românilor o Marseillaise, scrie Hora unirii cu care contribuie la formarea conştiinţei politice şi patriotice a poporului mai mult sau mai eficient decât zeci de programe televizuale actuale. Cu Chiriţa în provincie nu vrea doar să se amuze frivol, ci pledează pentru înlocuirea în funcţiile de decizie a boierilor ruginiţi cu tineri doctori în ştiinţe, proaspăt sosiţi de la Paris, precum Leonaş.
Viaţa lui V. Alecsandri se reflectă în operă ca într-un jurnal, nu numai datorită sincerităţii, atât de admirată de Eminescu, nu numai datorită caracterului angajat, atât de caracteristic paşoptiştilor, al întregii opere, dar poate mai ales datorită faptului că viaţa însăşi capătă o dimensiune estetică ce o ridică la nivelul operei de artă, prin sublimul luptei pentru libertate. Deşi structural este un clasic, entuziasmul romantic temperat de umor şi de un suflet echilibrat şi înclinat spre contemplare, îi marchează poetului nu numai opera, ci şi viaţa.
A trăi ,, �pierdut în gânduri sfinte, convorbind cu idealuri� cum spune Eminescu, a trăi bucuria ca acele idealuri să devină realitate, de la dezrobirea ţiganilor şi demolarea celorlalte structuri feudale, până la Unire şi apoi la Independenţă, a trăi euforia de a-ţi pune viaţa şi opera în slujba acestor ,,gânduri sfinte� iată ce înseamnă a trăi sub specia absolutului, a trăi estetic.
De la semnătura adolescentului de 20 de ani, pusă pe contractul care consfinţea în 1840 naşterea Teatrului Naţional al românilor până la ultimele sale misiuni diplomatice, întrerupte de trecerea în Nemurire, Alecsandri a făurit o operă sublimă, împletită până la a se confunda cu viaţa sa de poet patriot, de intelectual care înţelege că pentru el suprema valoare existenţială este tocmai această continuă tensiune spre ideal. Cât de mare nevoie avem astăzi de intelectuali patrioţi care să-şi înţeleagă menirea mesianică asemenea lui Vasile Alecsandri care să ,,viseze zile de aur pe-astă lume de amar�, dar să aibă şi forţa şi inteligenţa de a acţiona politic eficient, ca marele nostru Poet.