„La început ţi se dă o foaie albă de hârtie, format A4. Ia foaia de hârtie şi gândeşte-te îndelung ce poţi să faci cu ea. E numai una, nu e întinsă cât o plapumă, nu e din fibră de mătase (sunt şi dintr-astea, dar pentru tine n-a ajuns decât o hârtie de duzină), contează doar ce faci din ea! (...)Am luat şi eu foaia în mână şi nu mi-a mai fost teamă, am tot scris indiferent ce-ar fi fost să creadă cei care urmau să citească. Hârtia nu se termina, cu cât scriam mai mult, cu atât se întindea mai mult, ca sulurile de la Marea Moartă, descoperite în peşterile de la Qumran; mai este mult de scris, de-atunci tot scriu, tot scriu...” (Hanna Bota)