în urma numeroaselor condamnări ale României, în opinia publică s-a transmis cu o siguranţă specifică, de către oamenii politici, presă ori de către reprezentanţi ai autorităţilor publice, ideea că judecătorii poartă vina exclusivă a acestor condamnări, desigur, în planul cauzalităţii fiind ultima verigă înainte de trimiterea unei cauze pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului. O astfel de opinie se bazează pe argumente speculative, iar nu pe o cercetare ştiinţifică amănunţită. în această lucrare am urmărit să rezumăm fiecare cauză în care România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, să găsim autorităţile potenţial responsabile, necruţând în vreun fel puterea judecătorească, şi să observam în ce măsură acestea s-au conformat şi au reacţionat concret, după pronunţarea hotărârilor. Utilitatea practică a culegerii de jurisprudenţă de faţă rezidă în faptul că sunt tratate toate hotărârile de condamnare pronunţate de Curtea europeană în cauzele împotriva României, de la data ratificării Convenţiei şi până la 31 decembrie 2009, inclusiv cele nepublicate în Monitorul Oficial al României şi cele pentru care nu s-a realizat o traducere neoficială la care cei interesaţi să poată avea acces. Rezumarea hotărârilor şi extragerea argumentelor relevante din motivarea Curţii, cu riscul asumat de a afecta - câtuşi de puţin - acurateţea textului original, constituie totuşi un avantaj deoarece culegerea permite parcurgerea în timp scurt a întregii jurisprudenţe CEDO şi devine un instrument util în biblioteca oricărui teoretician sau practician al dreptului, deziderat căruia îi serveşte şi modul în care a fost concepută indexarea după cuvinte cheie, cu trimitere la toate cauzele relevante din perioada 1994-2009. Nu în ultimul rând, motivele expuse în analiza fiecărei speţe privind autorităţile potenţial responsabile, deşi emană de la autorii culegerii, dar pe baza aprecierilor Curţii europene, constituie un punct de reper pentru activitatea celor obligaţi, în virtutea funcţiei sau profesiei, să respecte sau să garanteze exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. De aceea, nu a fost omisă nici evoluţia dreptului intern, pozitivă sau negativă, autorii indicând – acolo unde au fost identificate – consecinţele hotărârii, care ar trebui să folosească celor interesaţi pentru a descoperi remediile interne actuale. Scopul acestui studiu şi metodologia aleasă au plecat tocmai de la o analiză foarte atentă a situaţiei de fapt, a motivării fiecărei hotărâri pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pe fond, pentru a identifica mecanismul care a condus în final la încălcarea dreptului fundamental respectiv. Mulţumim domnului prof. univ. dr. Corneliu Bîrsan, judecătorul român de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, domnului Răzvan Horaţiu Radu, Agentul Guvernamental al României la CEDO, doamnei dr. Roxana Rizoiu şi domnului dr. Bogdan Aurescu, foşti agenţi guvernamentali, care au prefaţat lucrarea, prin prisma experienţei deosebite şi a privirii de ansamblu asupra întregului fenomen.