„Domnişoară, am o veste proastă. Este ora opt dimineaţa. începe o nouă zi.” Aşa se deschide cartea despre iubire, trădare, încredere, deziluzii şi speranţă, adică despre viaţă pur şi simplu, a Ilincăi Bălaş. Eroina ei face parte din „categoria mică de oameni care privesc începutul fiecărei zile cu o oarecare nedumerire”. Nedumerirea se naşte din inocenţă, dar şi din naivitatea de a crede că, privită de sus, existenţa are o logică şi un schepsis. Ea seamănă şi cu mirarea pusă de obicei în seama poeţilor şi filosofilor, de aici rezonanţa melodică a multor secvenţe autoreflexive. La cei 30 de ani ai ei, Alina încearcă să răspundă pe îndelete, pe nerăsuflate şi în mai multe variante la întrebarea din titlu. Alex Goldiş are dreptate: „Pe cât de banală e relaţia amoroasă dintre Andrei şi Alina, doi sceptici de meserie, pe atât de plină de nuanţe devine ea în finele montaje introspective din De ce plângeţi, domnişoară?. Fineţea analizei şi acuitatea detaliului psihologic, puţin obişnuite la debutanţii din ultimii ani, răstoarnă potenţiala dramă telenovelistică într-o poveste enigmatică despre deziluzie, midlife crisis şi tocirea ireversibilă a sentimentelor.”