După o plachetă de versuri, Strict sâmbăta, şi microromanul Abateri simple, Cristina Bălanintră în prozoteca editurii cu câteva poveşti (auto)ironice, dezinhibate, cinice şi spirituale rostite cu instrumentele spumoasei generaţii internautice. Feminista şi habotnicul (cea mai consistentă dintre prozele volumului) e o savuroasă love story în stil nou. Doi oameni (şi două culturi) comunică prin mesaje şi emoticoane („trăncănim în fiecare seară, câte-n lună şi în stele, ore întregi”), se mişcă dezinvolt unul în întâmpinarea celuilalt şi se descoperă complementari şi liberi în marele sat mondial. O fac traversând dezinvolt şi pe cont propriu prejudecăţi, restricţii, spaime şi iluzii – „Simt ca niciodată că pot să mă mişc şi că orice direcţie aş lua e cea corectă. N-am nici o întrebare, îmi pare că le-a trecut vremea, deşi n-au avut nici timp să fie. Irosim cu-atâta neatenţie şuviţe groase de minute din acest râu al vieţii încât, dacă gustul devine deodată savuros, mai are importanţă că încercarea de a sorbi totul ne poate îneca sau strivi?”