Cosmarul climatizat este o carte cu oameni mici si afaceri uriase, cu violenta purulenta a ziarelor americane, cu giganti industriali si cumparaturi pe credit, cu o atmosfera care-l face pe narator sa exclame: „N-am vazut nicaieri in lume o ruptura atit de definitiva intre natura si om!” In 1939, la nici trei luni de la izbucnirea celui de�'al Doilea Razboi Mondial si dupa zece ani petrecuti in Franta, Henry Miller se intoarce in Statele Unite, ca sa vada cum arata tara in care se nascuse – vrea sa simta the american way of life. Pleaca intr�'o calatorie de trei ani, in care cunoaste locuri si oameni de tot felul. Asa se naste Cosmarul climatizat, o carte cu oameni mici si afaceri uriase, cu violenta purulenta a ziarelor americane, cu giganti industriali si cumparaturi pe credit, cu o atmosfera care�'l face sa exclame: „n�'am vazut nicaieri in lume o ruptura atit de definitiva intre natura si om”. Cosmarul climatizat are in el si slabiciunile de boem ale autorului, care se indragosteste de automobilul sau si plinge cind vede Grand Canion, dar si culoarea locala, acolo unde ochiul de reporter o gaseste. America este cind un loc plin de sunete si imagini nemaivazute, cind un teritoriu dezolant, lipsit de suflet, „un vid spiritual” fara urma de frumusete, in fata caruia se afla un Henry Miller cu nerabdarea si spaimele regasirii. „Dintre scriitorii americani, Henry Miller se apropie cel mai mult de Celine. Nimic din ce scrie el nu este facut sa bucure auzul, sa incite ratiunea ori sa rascoleasca adincurile constiintei; scrisul lui Miller este mai degraba visceral.” (The New Leader) „Cosmarul climatizat este o carte importanta pentru Miller, caci, spre deosebire de Tropicul Cancerului si Tropicul Capricornului, ea n-a fost interzisa in America, unde a avut o puternica influenta asupra beatnicilor. Pledoaria pentru sex, arta si libertate din proza lui Miller apare fara prea multe intermediari in literatura generatiei Beat.” (Dan Geddes) „Nu-i nimic ciudat in a-ti fi frica. Indiferent in ce ipostaza apare ea, frica este un fenomen cu care sintem atit de obisnuiti, incit, atunci cind vedem un individ curajos, ne dam fara nici o rezerva pe mina lui si ii devenim sclavi.” (Henry Miller)