…o lucrare de pionierat în acest domeniu – şi subliniem acest lucru -, o abordare extrem de utilă pentru a acoperi un „vid” în cunoaşterea noastră ştiinţifică. Cu această lucrare, imaginea noastră cu privire la orizonturile politicii externe şi ale spiritualităţii româneşti din prima jumătate a secolului al XX-lea devine mai cuprinzătoare.

Legăturile României cu ţările nordice au fost, pentru mult timp, trecute în registrul exotic al politicii externe româneşti, acestea fiind afectate de distanţa geografică şi de diferenţele culturale ce separau cele două state. Treptat, însă, avansul tehnologic a micşorat distanţele, iar procesele de modernizare şi convergenţă europeană şi mondială au apropiat societăţile, ceea ce a avut efecte considerabile şi asupra acelui „seismograf” geopolitic foarte fin care este aparatul diplomatic al unei ţări. Deşi sinuos, procesul de apropiere dintre România şi statele situate în regiunea septentrională a Europei a avut o dinamică destul de rapidă. încadrate acestei regândiri a spaţiului şi a sferei intereselor româneşti în noul context european, relaţiile României cu Danemarca au cunoscut, după cum arată lucrarea de doctorat semnată de drd. Oana Lăculiceanu (Popescu), o dezvoltare considerabilă într-un timp relativ redus. Progresul în materie de cunoaştere şi schimburi culturale, diplomatice, politice, umane şi economice înregistrat în aria legăturilor dintre Bucureşti şi Copenhaga, şi dintre români şi danezi va fi însă întrerupt brutal de declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial şi de vicisitudinile ce au urmat pentru România după încheierea acestuia.

Conf. univ. dr. Silviu Miloiu

O mare parte a istoriografiei româneşti de până la momentul de faţă a tratat relaţiile externe ale României dintr-o perspectivă în care accentul s-a pus prioritar pe relevarea intereselor româneşti. Dar, aşa cum afirma şi Nicolae Iorga, “nu există istorie naţională, ci doar istorie universală”. Prin urmare, am considerat oportună realizarea nu doar a unei simple monografii a relaţiilor bilaterale româno-daneze, ci şi a unui studiu comparativ al strategiilor lor de securitate, pentru a reliefa mai bine specificul fiecărei ţări, a cunoaşte şi alte experienţe decât cea românească dar, totodată, pentru a distinge punctele de legătură dintre viziunile şi perspectivele celor două puteri.

Oana Popescu