- Cartea dv. de referintã, Eminescu si India, a fost, la bazã, cum afirmati si în Cuvântul înainte ce o precede, "scrisã ca tezã de doctorat...".
- Dupã o nouã vizitã în România, în 1971, când am fost invitatã la Congresul traducãtorilor, am cerut guvernului român o bursã de doctorat, nu pentru a avea neapãrat un titlu, ci din nevoia lãuntricã, tot mai stringentã, de a mã lãmuri pe mine însãmi, deplin, de misterul apropierii versului eminescian de sensibilitatea si profunzimea liricii indiene. Care sunt influentele si confluentele indiene în opera marelui poet român, cât de mult aprofundase el cultura poporului meu? - iatã întrebãrile cãrora doream cu ardoare, mai ales dupã aparitia volumului Eminescu: Kavita, sã le rãspund.
îmi amintesc si acum, la atâtia ani de atunci, de prima mea audientã la decanul Facultãtii de Limba si Literatura Românã din Bucuresti, de surpriza sa când am numit tema pe care am ales-o: Influenta indianã asupra gândirii lui Eminescu.
Mi-a spus cã în acest domeniu singura persoanã care poate sã conducã lucrarea este Zoe Dumitrescu-Busulenga, sefa Catedrei de literaturã universalã. Am contactat-o imediat la telefon si domnia sa a fost impresionatã de tema propusã. Asa cã am mers la prima noastrã întâlnire fiind stãpânitã de o mare neliniste interioarã si, deopotrivã, de o deosebitã sfiiciune. Dar, spre surprinderea mea, am descoperit cã sunt asteptatã cu vãditã emotie. Parcã si azi îmi sunã în ureche cuvintele domniei sale: "Pânã acum noi am primit întelepciune din India. Este o mare plãcere cã a venit cineva din India în cãutarea întelepciunii."
- Recunosc stilul uºor colocvial, inconfundabil al distinsei profesoare.
- în discutia care a urmat, doamna Busulenga, în aceleasi fraze calde, a avut generozitatea sã mã "confunde" cu întelepciunea indianã. Aceastã "confuzie" m-a costat foarte scump, pentru cã tot timpul trebuia sã mã strãduiesc sã fiu la înãltimea exigentelor conducãtoarei lucrãrii mele. Sunt aici multe lucruri interesante de amintit, nu numai pentru mine personal, ci si pentru istoria eminescologiei, si-mi pare foarte bine cã dv. doriti sã le pãstraþi pentru cititorii din viitor.
- Povestiti-mi-le.
- As vrea sã vã fac sã întelegeti modul extrem de personal al doamnei Busulenga de a conduce o lucrare de doctorat. Când i-am cerut bibliografia, mi-a spus sã nu citesc nici o lucrare de exegezã si numai la insistenta mea a adus o fisã micã - nu mai rãsãritã decât o carte de vizitã - cu doar douã-trei titluri pe ea, prima fiind trecutã sinteza lui Edgar Papu, Poezia lui Eminescu: "Cititi poeziile originale si meditati, intuiti, mi-a spus. Nu vreau sã vã lãsati influentatã de criticii români. Si a mai adãugat: "Ceea ce au spus ai nostri deja o stim. Dorim sã vedem cum interpreteazã o minte indianã opera literarã a lui Eminescu."
Nu am ascultat pe de-a-ntregul aceste sfaturi, mi-am alcãtuit o bibliografie cuprinzãtoare si abia dupã ce am parcurs toate acele lucrãri am constatat cã doamna Busulenga avea dreptate. într-adevãr, pânã atunci (eram, deci, în 1972) nimeni nu se preocupase în mod temeinic de latura indianã a culturii lui Eminescu si - pentru a-mi mãrturisi gândul pânã la capãt - exista chiar o retinere cu privire la acest aspect al culturii marelui poet.
.........................................

Carte tipărită cu sprijinul Ambasadei Indiei la București

Cartea cuprinde interviurile acordate de Amita Bhose între anii 1977-1991, avându-l ca subiect pe Eminescu.

Primul contact cu poezia eminescianã, emotia întâlnirii cu doamna Zoe Dumitrescu-Busulenga, parcursul inedit al tezei de doctorat, dificultãtile dar si satisfactiile traducerii lui Eminescu în limba bengali, indianismul lui Eminescu, analiza confluentelor dintre Eminescu si Tagore, drumul nebãtut al cercetãrii operei eminesciene, universalitatea poetului sunt doar câteva dintre temele abordate aici, aducând mãrturii inedite pentru istoria eminescologiei.

fragment

"Poezii despre pãduri înverzite, înflorite, înmiresmate abundã în toate literaturile. Dar goliciunea naturii poate sã inspire poezia numai în mintea unui popor care simte sufletul ei si care trãieste clipele-i de bucurie si de tristete.
Am fost oare predestinatã sã-l citesc pe Eminescu ca sã-l traduc în bengali - limba lui Tagore? A fost doar întâmplãtor cã primul meu pas în lumea eminescianã l-am fãcut într-un codru care se legãna cu crengile la pãmânt, amintindu-mi de versul lui Tagore despre furtunã: "Pãdurea plânge în hohote, cu bratele ridicate-n sus"? Nu stiu. Stiu doar atâta: cã în poezia eminescianã, în poezia românã în general, am simtit ecoul acelui dor milenar care adormea în mine."