Profesorul Andrei Moldovan, membru al Uniunii Scriitorilor din România, preşedinte al Societăţii Scriitorilor din judeţul Bistriţa-Năsăud, editează în condiţii grafice deosebite, încă o carte de referinţă, la Editura Eikon, pe care cu inspiraţia care-l caracterizează o întitulează „Butelia cu oxigen”, o carte considerată de autor de „Consemnări critice”.
Până la apariţia acestei cărţi, Andrei Moldovan scoate de sub tipar încă cinci cărţi, care de care mai semnificativă, amintind aici : „Coşbuc sau lirismul pragurilor” Editura Clusium, 1997; „Erezii lirice”, Editura Limes, 2004; „Aruncarea în haos”, Editura Arcade, 2004; „întâmplări literare”, Editura Limes, 2005; „Pretexte. Antologie-dicţionar de scriitori din Bistriţa-Năsăud, Editura Eikon,2008; „Liviu Rebreanu prin el însuşi”, în colaborare cu Niculae Gheran, Editura Academiei Române, 2008, carte premiată de Uniunea Scriitorilor - Filiala Cluj, pe care noi, dar şi autorul o consideră cea mai importantă apariţie a sa pe plan editorial.
Revenind, însă la „ Butelia cu oxigen”, pe care o parcurgem cu interes, mai ales că este interesantă evoluţia scriitorului de la stadiul de poet, prozator, dramaturg, până la cel de un excelent critic literar în care s-a afirmat în ultimii ani ai maturităţii sale literare, dovedind încă odată că profesionalismul său în critica literară este în creştere.. Astfel, în cele patru capitole ale cărţii îşi remarcă talentul de critic, dar şi de istoric literar. Aşa se face că în primul capitol: „Cărţi şi autori” prin eseuri şi consemnări critice se opereşte asupra noilor apariţii editoriale. Se opreşte, astfel asupra criticului literar Tzvetan Todorov, care dă semnalul de alarmă că „Literatura este în pericol”, Todorov pledând pentru „stimularea lecturii cu orice preţ, fără să fie nevoie la început de o selecţie prealabilă”, fiind de părere că „elevul nu trebuie să devină un specialist în analize literare, ci un bun cunoscător al fiinţei omeneşti, prin literatură”
în consemnarea „Despărţirea de Rebreanu”, criticul Andrei Moldovan se opreşte asupra destinului de prozator a istoricului literar Niculae Gheran, care, de fapt a debutat în literatură ca prozator(1955), „lucru pe care nu a reuşit să-l uite niciodată”, apoi ca istoric literar începe editarea „Operelor” lui Liviu Rebreanu , „fără să ştie – după cum mărturiseşte – că va jertfi romancierului vreo patruzeci de ani de viaţă” şi a căror lucrare ajunge la volumul 23, realizând, după Andrei Moldovan „o integrală critică remarcabilă, singura consacrată unui scriitor român din secolul al XX-lea.
Şi spune Andrei Moldovan: „Şi iată că nu peste multă vreme, istoricul şi criticul literar anunţă că prozatorul s-a deşteptat de-a binelea, iar în librării apare primul tom dintr-un roman semnat Niculae Gheran ( „ Arta de a fi pagubaş,”vol.1, „ Targul Moşilor, Biblioteca Bucureştilor,2008). Autorul deschide cartea printr-o „Spovedanie”, o confesiune narativă în chip de prefaţă, în care nu uită să privească nostalgic, cu un evident regret, spre cele patru decenii din viaţa-i dăruite lui Rebreanu ”.Asistăm deci la revenirea lui Niculae Gheran la prima sa dragoste, proza şi în special romanul a cărui evoluţie va fi din ce în ce mai incitantă, mai ales că după apariţia volumului „ Liviu Rebreanu prin el însuşi” , editat împreună cu criticul Andrei Moldovan în 2008 la Editura Academiei Române, colaborarea acestora va fi continuată, dar asupra aceseia cei doi păstrează o tăcere suspectă, mai ales că ultima lor carte a avut un succes răsunător, prin aceasta încununând opera marelui romancier, dar şi desăvârşirea editării Operei rebreniene şi implicit a istoricului literar Niculae Gheran.
In continuare criticul Andrei Moldovan se opreşte asupra romanului „ Ecluza ” de Radu Mareş ( Editura Aula, 2006 ), un roman modern, bine scris şi care poate fi luat ca model de prozatorul actual. In drumul său prin literatura română actuală criticul literar Andrei Moldovan readuce în memoria noastră pe Ioan Groşan, care pe vremea Cenaclului « Saeculum » era un participant fidel la dezbateri, de astă dată criticul întrebându-se « Cine râde cu Ioan Groşan ? », în continuare readucându-l în atenţia noastră pe Vasle Gogea, un alt participant al întâlnilor Cenaclului « Saeculum » de la Beclean şi inconfundabila lui proză : « Scene din viaţa lui Anselmus », fiind încă în posesia unui fragment pe care l-a citit la « Saeculum » în urmă cu câţiva zeci de ani în urmă. Era în martie 1985,când Vasile Gogea debuta la « Saeculum »cu « Fundaţia lui Anselmus », despre care consemnam atunci : « Din proza lui Vasile Gogea desprindem pe prozatorul experimentat care mânuieşte cu măiestrie mijloacele de creaţie care-i stau la îndemână, construind o proză de un deosebit rafinament literar, fiind în acelaşi timp un creator de idei, privind original într-o lume reală, proza citită fiind un azil de arhietipuri ».(Consemnarea a aparut in Ziarul „Ecoul” din acea vreme).
In consemnarea „Rebreanu şi Rebrenii”, Andrei Moldovan ,rudă şi el cu acest neam, comentează volumul de corespondenţă „Neamul Rebrenilor către Liviu” de Ilderim Rebreanu, nepot al romancierului, carte apărută la Editura Academiei în 2008, după care criticul se opreşte asupra celei de-a doua ediţii, revizuită, a cărţii lui Gheorghe Glodeanu:”Liviu Rebreanu. Ipostaze ale discursului epic” (Editura Tipo Moldova, Iasi, 2010).” în care există numeroase propuneri interesante şi originale vizând craţia prozatorului.
Urmează apoi un periplu privind „Critica e la pământ! Critica să trăiască!”, apoi în partea a II-a în „Teme literare” se opreşte asupra lui „Homo narativus şi aventurile lui”; „Literatura română – provincie şi provincialism”; „Presa literară şi literatura”; „Revizuirea lui Mircea Eliade” şi „Literatura utilă” în care însumează recenzii literare, prefeţe sau postfeţe câteva cărţiale unor tineri scriitori,răspunsuri la anchete literare lansate de reviste de cultură şi artă, contribuţii literare, după cum rezultă din textele analizate.
în partea a treia a volumului „Contribuţii de istorie literară”, criticul se opreşte asupra unei scrisori a lui Ioan Slavici din anul 1878, despre „Semnificaţia unui debut”; „I.L.Dorna – un pseudonim al lui Liviu Rebreanu ?”; „Un Rebreanu hăituit”; „Romanul cel mai iubit”; „Aron Cotruş – indit”; „Intre culegere şi şantier de creaţie”; „Vintilă Horia despre Pavel Dan” şi „Saeculum după Saeculum”, iar în ultima parte, a patra, Andrei Moldovan se opreşte asupra unor „Adnotări” privind texte cu privire la „Intre vocaţie şi împlinire”, „Omul în loden”, „Prozatori turdeni”, „Ochii lui”, „Un poet” şi „George Coşbuc în limba arabă, texte care vin să confirme încă odată profesionalismul de critic literar al lui Andrei Moldovan, o figură de primă mărime a a scriitorimii tinere.