Rugåciunea necurmatå este arma cea mai puterni­cå în drumul desåvîrşirii sufleteşti. Sfînta rugåciune este aceea care coboarå asupra omului darul Du­hului Sfînt. Taina rugåciunii nu se îndeplineşte în anumite ore hotårîte, cåci toatå vremea ce råmîne în afara aces­tora este timp pierdut. Rugåciunea trebuie fåcutå deci neîncetat. Din citirea Sfintelor Scripturi vine lumina în­þelegerii, care, dupå aceea, se schimbå cu dumne­ze­iascå schimbare. Trebuie a ne instrui în aşa fel ca mintea så ajungå a pluti oarecum în Legea Dom­nu­lui, dupå cålåuzirea cåreia se cuvine a ne întocmi şi viaþa. Cînd omul îşi într-armeazå sufletul cu cu­vîn­tul lui Dum­nezeu, el se umple de acea înþe­lep­­­ciune care-l ajutå så deosebeascå ce este bine şi ce este råu. Citi­rea så se facå în singuråtate şi toatå luarea-aminte så fie adîncitå în adevårurile Sfintei Scrip­­turi, din care så primeascå într-însul acea cål­du­rå care porneşte izvorul la­crimilor, cåci acestea încål­zesc pe om în întregime şi-l umplu de daruri du­hovniceşti care-i învio­reazå min­tea şi inima mai mult decît orice cuvinte. (Sfîntul Serafim de Sarov)