Lucrarea de faţă nu pune în discuţie nici măcar la nivel teoretic o mare victorie instituţională a tuturor, o victorie care nu a avut şi învinşi ci, doar învingători, victorie pe care magistraţii mai ales au obligaţia să o apere. Lucrarea îşi propune să evidenţieze totuşi câteva dintre căile şi cauzele prin care un major succes instituţional a alunecat spre eşec funcţional pe parcursul punerii în aplicare a normei legale, prin derapaje de concepţie, strategie şi atitudine ale decidenţilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, dar şi din afara sa.

Studiul este structurat în patru capitole: un prim capitol, cu un preponderent caracter expozitiv, ce cuprinde evoluţia instituţiei de la prima sa normare legală în România şi cu alte trei capitole preponderent analitice, relevante asupra parcursului principial şi conceptual al unei instituţii publice în contextul unei autonomii depline, a sa şi a membrilor săi, în raport cu celelalte entităţi statale într-o perioadă dată.

Având în vedere miza pusă în joc, independenţa şi reputaţia magistraţilor şi a instituţiei ce-i reprezintă, criticile pe care le-am formulat aici, pe alocuri severe, nu au la bază speculaţii, ci fapte şi date statistice. Studiul nu urmăreşte demonizarea unei sau unor persoane ori instituţii şi nu constituie prin el însuşi un blam ori un elogiu, este doar o oglindă diferită nu doar de cosmetizatele rapoarte oficiale ale Consiliului, ci şi de multele critici otrăvite şi neargumentate, venite cam de peste tot la adresa acestuia, o oglindă ce reflectă fidel şi frumuseţea acolo unde ea există, dar nu iartă urâţenia chipului "guvernului" magistraţilor din România aşa cum acesta a fost "cioplit" de cei ce au acţionat şi au vorbit în calitate de "guvernanţi" timp de şase ani, în perioada 2005-2010.

în funcţie de cei ce sunt interesaţi să îl citească, studiul poate fi apreciat în egală măsură şi drept un curs de cunoaştere a unei instituţii publice româneşti, sau o formă mai aparte de auditare a activităţii aceleiaşi instituţii, ori o notă de fundamentare a unor proiecte normative asupra organizării judiciare şi statutului magistraţilor sau de modificare constituţională a cadrului juridic organizaţional din România ori pur şi simplu un documentar asupra lumii judecătorilor şi procurorilor români, cu bunele, relele, nevoile şi pretenţiile sale, un mesaj şi o chemare adresate întregii cetăţi, toate acestea văzute din perspectiva unui judecător român, la rându-i cu bunele, relele şi limitele sale.

Ion Popa este judecător din anul 1989.

A parcurs evolutiv întregul traseu profesional de la funcţia de judecător stagiar, judecător de judecătorie, judecător de tribunal până la gradul de judecător de curte de apel.

A deţinut în această perioadă şi funcţiile de vicepreşedinte şi preşedinte de instanţă, inspector general judecătoresc, director de resurse umane în Ministerul Justiţiei şi, până în luna mai 2005, secretar general al Consiliului Superior al Magistraturii.

A absolvit două cursuri de management judiciar: în anul 1999, sub egida Ministerului Justiţiei şi în anul 2000, sub egida Uniunii Europene.

Este doctor în ştiinţe juridice din anul 2007. Lucrarea de doctorat cu tema Statutul profesional al magistraţilor a fost publicată în anul 2007 la Editura Universul Juridic sub forma unui Tratat privind profesia de magistrat în România. Lucrarea a fost distinsă cu Premiul special al Uniunii Juriştilor în anul 2007 şi tradusă în limbile engleză şi franceză în anul 2009.

A publicat numeroase articole şi studii de specialitate în reviste de drept din ţară şi străinătate, în domeniul statutului magistraţilor şi organizării judiciare.

A fost reprezentant al României în Comisia Europeană de Eficientizare a Justiţiei (C.E.P.E.J.), înfiinţată în februarie 2003 în cadrul Consiliului Europei, iar în perioada 2003-2005, membru al grupurilor de lucru de la nivelul Comisiei şi coautor în această calitate al lucrării "Evaluarea sistemelor judiciare din Europa", publicată în anul 2005 la Haga, Olanda.

în prezent, anul 2011, este judecător la Curtea de Apel Bucureşti.