In ziua de 5 august 1960, în peştera sa de lângă Schitul ,,Sfânta Ana”, în pustiul Hozevei, Sfântul Cuvios Ioan Iacob Românul îşi aşeza sufletul în mâinile Bunului Dumnezeu pe Care îl iubise atât de mult şi către Care îşi înălţase rugăciunile ,,pentru cei de un neam ai săi” vreme de 24 de ani.
Poate nu întâmplător, la botez primise numele Ilie, iar la tunderea în monahism numele Ioan, fiindcă Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Sfântului Prooroc Ilie li s-a făcut următor în urcuşul său duhovnicesc început în Mănăstirea Neamţ şi desăvârşit în Valea Hozevei din Ţara Sfântă.
Dorului de Dumnezeu şi dorului de locurile plămădirii sale le-a dat glas în numeroasele poezii şi sfaturi duhovniceşti, ,,rucodelia” sa, pe care cu dragoste părintească şi smerenie fiască le-a dăruit celor întâlniţi în drumul său: fraţi de rugăciune, părinţi duhovniceşti şi pelerini rugători la Locurile Sfinte. Referindu-se la acest lucru, duhovnicescul părinte dezvăluia cu sinceritate la plecarea sa din egumenia Schitului românesc de la Iordan: ,,Din ce mi-a dat Bunul Dumnezeu şi din cele ce am adunat din cărţile Sfinţilor Părinţi, eu mă străduiesc să alcătuiesc cărticele mici sau foi pe care să le am la îndemână pentru folosul meu şi al celor care poate sunt lipsiţi de cărţi, iar dacă le au, poate nu le ajunge vremea să le citescă în întregime. De aceea eu le scriu mai pe scurt pentru uşurinţă. Aceste foi şi caiete sunt ca nişte sâmburaşi duhovniceşti pentru cei cu sufletul nevoiaş ca mine”.
Talantul său a început a-l înmulţi în biblioteca Mănăstirii Neamţ, continuând apoi în Mănăstirea ,,Sfântul Sava” din Ţara Sfântă (unde şi-a însuşit temeinic limba greacă şi a tradus din scrierile şi vieţile Sfinţilor Părinţi), apoi paşii şi dorirea l-au purtat spre peştera Calamona, unde, din 1939 până în 1940, traduce Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, cuvinte de folos duhovnicesc din Patericul grecesc, din Proloage şi Vieţile sfinţilor. Peste ani, în 1953, luându-se ,,rugina de pe peniţa (sa) părăsită” (,,rugina” se depusese în timpul prizonieratului din timpul ocupaţiei engleze şi în anii de egumenie de la Iordan), şi-a rotunjit cuvântul în albia Horatului şi i-a dat supleţe pe stâncile colţuroase ale Hozevei, în peştera din apropierea Mănăstirii ,,Sf. Gheorghe Hozevitul” şi a Schitului ,,Sfânta Ana”. Aici, şapte ani de zile, noaptea s-a rugat şi a privegheat, iar ziua a scris versuri şi a tradus, punând în scrierile sale lacrimile rugăciunii fierbinţi. ,,Mi-ar fi cu neputinţă să alcătuiesc stihuri până nu simt adânc în inima mea ceea ce scriu. Cuvintele stihurilor izbucnesc din inimă ca nişte scântei dintr-o cremene; dar asta se întâmplă numai atunci când cremenea inimii este lovită de amnarul bucuriei sau al durerii, al mustrării pentru păcate sau al recunoştinţei faţă de milostivul Dumnezeu. Ceea ce nu simt, eu nu pot cânta în versuri, adică nu pot împleti cuvinte în stihuri care să mişte inima altora. Când scriu ceva mai mişcător simt o durere în inimă, ca şi cum stihurile ar fi nişte fărâmituri despicate din însăşi inima mea zdrobită, de aceea şi cuvintele curg însoţite de lacrimi uneori”, le spunea Sfântul Ioan fraţilor întru Domnul în iunie 1954. Departe de lume fiind, era aproape de oameni şi neştiut de aceştia era ştiut de Dumnezeu.
Cât a trăit nu a vrut să i se publice nimic din cele scrise, însă după trecerea sa minunată la Domnul, ucenicul său care i-a fost aproape timp de 21 de ani, Părintele Ioanichie Pârâială a adunat scrierile sale rămase în manuscris în peştera unde a vieţuit, scrieri care fuseseră dăruite fraţilor români pelerini la Locurile sfinte, părinţilor şi fraţilor din mănăstirile şi schiturile apropiate de locurile nevoinţei sale şi le-a publicat , la Ierusalim, cu binecuvântarea Patriarhului Benedict I al Ierusalimului, în două volume, primul cu titlul Hrană duhovnicească, carte cu cele mai umilicioase cugetări care suie pe om cu sufletul la cer, în 1968, şi al doilea Hrană duhovnicească, carte cu vedenii înfricoşătoare şi scrieri prea minunate, care ajută sufletului să scape de moarte, în 1970.
Publicarea acestor două volume însemna pentru părintele Ioanichie o datorie de suflet pe care, de altfel, o transmite şi ucenicului său Visarion (Iacob Bârsan) spunându-i: ,,Pentru aceasta îţi dau canon să scrii tot ce ai aflat de la mine şi de la alţi români pe care i-ai prins în viaţă, tot ce ştii despre viaţa şi nevoinţele Sfântului Ioan.”
Ostenelile Părintelui Ioanichie, de a face cunoscute scrierile Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, au fost continuate de ucenicul său Visarion (Iacob Bârsan), care este vieţuitor, în prezent, în obştea Mănăstirii Putna. Cu binecuvântarea Părintelui Stareţ Melchisedec Velnic, părintele a avut bunăvoinţa de a ne încredinţa spre publicare fotografii şi scrieri, unele – încă – în manuscris, ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob. Toate aceste materiale, în manuscris sau publicate deja apar acum în acest volum ,,Sâmburaşi duhovniceşti pentru cei cu sufletul nevoiaş ca mine...” Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ – Hozevitul. Opere complete. Din punctul de vedere al structurii conţinutului, lucrarea debutează cu o frumoasă mărturisire a Sfântului făcută credincioşilor, fiilor duhovniceşti şi părinţilor, la plecarea sa de la Schitul românesc de la Iordan - o edificatoare oglindă a sufletului său de pelerin purtând cu sine iubirea de Dumnezeu şi de semeni-, urmată de Viaţa Sfântului, consemnată de Părintele Iacob Bârsan, însemnări de pelerin la Locurile Sfinte (ale părintelui Ioanichie Pârâială şi ale Sfântului Ioan Iacob), Din minunile Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ (consemnate de Părintele Iacob Bârsan) şi apoi patru capitole mari: Poezii, Cugetări, Scrisori şi Traduceri din scrierile Sfinţilor Părinţi.
De-a lungul vremii, din dorinţa de a scoate la lumină, spre folosul duhovnicesc al credincioşilor din ţară, dar şi din alte părţi ale lumii, scrierile ,,Sfântului român din Ţara Sfântă”, s-au publicat mai multe lucrări, conţinând opera Sfântului, pe care le amintim în rândurile ce urmează.
în 1996, la Timişoara (Editura Gordian), sub îngrijirea părintelui Ioan Şova de la Chilia Românească ,,Sf. Gheorghe-Colciu” din Muntele Athos, se publică în două volume scrierile Sfântului Ioan Iacob, sub titlul Sfântul Ioan Iacob Românul. Sihastru contemporan din Ţara Sfântă (1913-1960), având subtitlul Din Ierihon către Sion. Trecerea de pe pământ la Cer – învăţături exprimate prin poezii foarte umilicioase şi proză plină de lumină cu conţinut dogmatic şi moral, iar în 1999, la Ierusalim, lucrarea cu acelaşi titlu. în acest volum apare o informaţie neconfirmată şi de altfel puţin probabilă cum că scrierile conţinute în această lucrare se află în manuscris la Muntele Athos, neştiindu-se însă cum au ajuns acestea aici, fiindcă părintele Ioanichie, ucenicul sfântului, a păstrat timp de 32 de ani candela rugăciunii aprinsă la peştera nevoinţelor Sfântului şi la Paraclisul ,,Sfântului Ştefan” din Mănăstirea ,,Sfântul Gheorghe Hozevitul” unde odihnesc sfintele moaşte ale Cuviosului Ioan, ocupându-se personal de tot ceea ce a însemnat opera scrisă a părintelui său duhovnicesc. în 1992, la Editura Trinitas a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei se publică volumul Dor de pustie, dor de cer (conţinând poezii ale Sfântului Ioan Iacob), reeditat ulterior, cu acelaşi nume, la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în 2007. în 2000, la Iaşi (Casa Editorială Demiurg) s-a publicat volumul Hrană duhovnicească, Flori de la Iordan, stihuri creştine, iar în 2006, la Bucureşti (Editura Lumină din Lumină), apare o lucrare cu titlul Hrană duhovnicească, având acelaşi conţinut ca şi volumul publicat la Ierusalim în 1999. Sunt mai multe lucrări dedicate Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ, dar aici am amintit pe cele ce cuprind scrierile sale, nu şi mărturiile sau studiile despre viaţa şi opera sa, încercând să aşezăm prezentul volum în contextul lucrărilor asemănătoare. Titlul poate părea pretenţios, dar în lucrare se află toate scrierile Sfântului cunoscute de cei mai apropiaţi ucenici ai săi şi a căror paternitate este de netăgăduit. Bineînţeles că, având în vedere circulaţia scrierilor sale, există posibilitatea ca scrieri ale Sfântului Ioan să se mai afle încă, necunoscute, răspândite pe la credincioşii care l-au cunoscut, personal, sau la urmaşi ai acestora, dar soarta acestora rămâne la voia lui Dumnezeu şi a Sfântului Său. Tot astfel, poate cineva nu va găsi între paginile acestei cărţi unele scrieri pe care le ştia aparţinând Sfântului Ioan; acestea nu se regăsesc întrucât, după ştiinţa noastră, originea lor nu e sigură. Dar, mai întâi de toate, trebuie ştiut că această carte s-a plămădit din evlavie către Sfântul Ioan Iacob, din admiraţie pentru viaţa sa sfântă şi învăţătura profundă ce se desprinde din versurile sale, în care credincioşii vor afla răspunsuri la probleme actuale, la griji care îi frământă şi la întrebări poate nerostite încă.