Prezenta lucrare, oferită de Editura CD PRESS, este
prima de acest gen pe piaţa editorială românească şi se adresează, deopotrivă, elevilor de gimnaziu şi de liceu, cadrelor didactice, precum şi tuturor celor pasionaţi de matematică.
Lucrarea, aprobată şi recomandată de Societatea de Ştiinţe Matematice din România, oferă o perspectivă modernă în învăţarea geometriei în spaţiu, punând la dispoziţia celor interesaţi un material didactic inedit, eficient şi plăcut, deosebit de util în însuşirea şi fixarea noţiunilor predate în orele de matematică. Planşele detaşabile pot fi folosite cu succes în cadrul orelor de matematică, individual sau prin proiectare pe un ecran, în condiţiile în care elevii vor purta ochelarii speciali.
„Geometrie în spaţiu” constituie un pachet educaţional complet, prezentat sub forma unei truse de geometrie care conţine:
- 15 planşe cu anaglife geometrice. Anaglifele geometrice sunt desene de geometrie realizate în culori deosebite care, privite cu ochelari speciali (cu filtru roşu la ochiul stâng şi cian la ochiul drept), dau senzaţia de tridimensional, spaţial, efect obţinut prin suprapunerea celor două imagini plane. Sunt prezentate principalele corpuri geometrice studiate în gimnaziu, elementele specifice fiecăruia, proprietăţile acestora şi formulele de calcul, la care se adaugă fotografii sugestive din lumea înconjurătoare, care sporesc înţelegerea noţiunilor predate. Pe versoul celor 15 planşe, autorii propun probleme ale căror figuri sunt, de asemenea, anaglife, cu scopul verificării şi fixării cunoştinţelor dobândite.
- 7 planşe decupabile. Aceste planşe conţin desene de corpuri geometrice a căror asamblare permite o mai bună vizualizare în spaţiu şi dezvoltarea abilităţii de a construi corpuri geometrice, oferind elevilor un divertisment educativ. Pentru asamblarea corpurilor din planşele 16‑22, trebuie respectate următoarele indicaţii: alegeţi planşa pe care este desenat corpul geometric pe care doriţi să îl construiţi (asamblaţi); decupaţi figura desenată urmărind conturul exterior al acesteia; îndoiţi cât mai bine, respectând liniile punctate trasate pe spatele planşei, după care asamblaţi corpul geometric, având grijă ca feţele colorate să rămână în exterior, iar suprafeţele colorate în gri să nu fie vizibile; comparaţi corpul obţinut cu cel desenat în colţul planşei şi folosiţi corpul geometric în studiul elementelor de teorie învăţate la ora de geometrie şi la rezolvarea problemelor.
- un memorator de formule matematice din trigonometrie şi geometrie, deosebit de util elevilor.
- o pereche de ochelari speciali, cu ajutorul cărora este posibilă vizualizarea imaginilor în 3D.
Sperăm că lucrarea aceasta va spori interesul elevilor pentru studiul geometriei în spaţiu şi le va oferi satisfacţia de a rezolva cu succes orice problemă.