Importanţa unei lucrări cu titlul: Spus şi nespus în discursul literar, constă în primul rând în faptul că se comunică întotdeauna mai mult decât ceea ce se spune, se rosteşte mai puţin decât se comunică prin gesturi, mimică, limbaj. Studiul implicitului ne permite să nu mai vedem în limbă un mijloc logic, direct şi sigur de comunicare deoarece în cadrul comunicării verbale, o parte foarte importantă rămâne ne-exprimată şi trebuie dedusă de interlocutor plecând de la cea deja rostită. Pentru descifrarea implicitului trebuie să găsim în limbaj eventualele indicii.
în cadrul acestei lucrări ne propunem să facem un studiu asupra a ceea ce rămâne nespus în comunicare sau ceea ce este afirmat clar, în mod deschis, explicit şi intenţionalitatea celui care transmite mesajul, cu alte cuvinte, ceea ce vrea să spună cu adevărat enunţiatorul.
Vom prezenta mai multe abordări ale noţiunii de discurs, din mai multe perspective. Cel mai important este faptul că discursul reglementează ordinea limbajului şi caracterizează felul în care subiectul vorbeşte, aspectul exprimării, stilul locuţiunii. El împrumută de la rostirile orale structura şi scopul.
Apoi vom vedea că actul de a vorbi nu este doar o reprezentare a lumii, dar şi o formă de acţiune asupra celuilalt. Teoria actelor de limbaj ne învaţă că orice act lingvistic constituie o enunţare care vizează să modifice o situaţie. Toate actele de limbaj, aşa spuse elementare, se integrează unui nivel superior în discursuri care produc la rândul lor o modificare asupra destinatarilor. Discursul ca dimensiune esenţială a limbajului serveşte la a face prezent cuvântul şi caracterizează maniera de a vorbi a subiectului.
Pentru o comunicare reuşită, trebuie să luăm în considerare prezenţa şi rolul interlocutorului în actul comunicaţional deoarece buna transmitere a mesajului depinde de asemenea de atenţia interlocutorului şi de capacitatea sa de înţelegere. De aici necesitatea pentru locutor de a dezvolta strategii care să influenţeze structura discursului până la nivelul frazei. Limbajul cotidian este un sistem complex de semne ce serveşte unei mari varietăţi de scopuri. Atingerea adecvată a acestora a determinat specializarea limbajului în tipuri de discurs. Diferitele distincţii între aceste tipuri se pot face fie în termenii modului de semnificare, fie în termenii folosirii unor complexe de semne, fie în termenii utilizării acestora împreună.
Enunţarea nu este posibilă fără discurs, şi prin consecinţă acesta ar putea fi considerat ca mediul în care apropierea personală se alătură comunicării sociale. El este în oarecare măsură mesajul în act deoarece pe de-o parte, el dă corp intenţiei subiectului, articulându-l codului vorbit, şi pe de altă parte, el este dovada urmei acestui subiect în manifestarea verbală. Vom putea afirma că discursul conferă limbajului un statut : acela de a apărea ca o realitate vie, deschisă schimbului, comunicării şi creaţiei. Vom demonstra că discursul reprezintă o modalitate de manifestare a omului în lumea reală şi că trebuie considerat şi privit ca un ansamblu de evenimente care se întrepătrund şi se juxtapun sau ajung uneori să se ignore şi să se excludă reciproc.
Michel Foucault apreciază că în spatele cuvintelor utilizate se ascund dominaţii şi constrângeri, suferinţe, lupte şi victorii. Activitatea discursivă, cotidiană şi banală, are în ea puteri şi pericole pe care cu greu ni le putem imagina. Toate acestea ţin de domeniul implicitului.
Vom arăta în această lucrare că fiecare act de limbaj este un act unic, specific în ceea ce priveşte locutorii, locul, momentul, diversele circumstanţe care îl însoţesc. Vom vedea cum cuvântul meu poate avea mai multe efecte asupra alocutorilor mei: el poate să plictisească sau să entuziasmeze, să împiedice un lucru sau să-l încurajeze, să irite sau să convingă, să interzică sau să permită, să-l incite pe celălalt sau să-l reducă la tăcere.
în subcapitolul dedicat incursiunii în teoria actelor de limbaj vom arăta cum forţa ilocutorie a enunţului este cea care modifică în orice moment raporturile şi face să avanseze schimburile verbale, conversaţiile, dar şi toate raporturile dintre oameni. Tot aici, cu ajutorul exemplelor vom demonstra cum că ar fi o greşeală din partea destinatarului de a considera într-un act de limbaj doar intenţionalitatea lui, pentru că ceea ce spunem nu coincide întotdeauna cu ceea ce vrem să spunem. în ceea ce priveşte actele de limbaj indirecte, acestea au menirea de a reduce ambiguităţile semantice contribuind în acelaşi timp la determinarea utilizărilor posibile ale limbajului. Şi în continuare, vom arăta că acestea sunt în strânsă legătură cu implicitul. Cu alte cuvinte, acestea sunt enunţuri prin care locutorul vrea să spună ceva în mod implicit precum: aluzii, ironii, metafore.
Trecem astfel la un alt capitol, dedicat implicitului lingvistic. Vom afla cauzele care ne determină să recurgem la implicit. în primul rând, este văzut ca o măsură de protecţie a propriei persoane. Enunţarea directă presupune o asumare a unei responsabilităţi din partea enunţiatorului. Prin implicit, ni se oferă posibilitatea de a ne ascunde în spatele sensului literal şi de a refuza asumarea responsabilităţii asupra a ceea ce am spus. Un alt motiv, ar fi acela că recurgem la formulări implicite şi din cauza politeţii: anumite lucruri nu pot fi rostite în orice moment, de către oricine şi în orice loc. Şi în fine, un alt motiv l-ar constitui acela de a-l face pe celălalt partener la conversaţie şi la decodarea corectă a mesajului. Mai ales, în discursul literar, vom vedea importanţa folosirii implicitului de către autor.
Ultimul capitol al lucrării este dedicat normelor, legilor discursului, care guvernează orice conversaţie.
în cadrul acestei lucrări ne propunem, prin exemple, să demonstrăm importanţa a ceea ce rămâne implicit atât în cadrul conversaţiei cotidiene cât şi în discurs.