Sfatuire despre desavarsirea crestina sau cum sa se comporte crestinul in lume
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
Urcând astăzi treptele de la arsanaua Schitului Sfânta Ana Mică, la un moment dat îşi face apariţia impunătoare grupul de clădiri ce alcătuiesc renumita Chilie a obştei Daniileilor. Primul nevoitor ce a dat viaţă acestei obşti a fost fericitul întru pomenire Daniil monahul. Numele său este pronunţat în întreg Sfântul Munte cu adânc respect şi deosebită apreciere atât faţă de persoana sa cât mai ales faţă de tradiţia ce s-a născut din nevoinţa de cincizeci de ani a Avvei Daniil în acest loc binecuvântat.
Toţi cei ce l-au cunoscut îndeaproape, clerici şi laici, monahi sau oameni din lume, mărturisesc cu admiraţie, dar şi cu recunoştinţă personalitatea acestui ascet contemporan, împodobit cu daruri ale firii, precum şi cu rare daruri spirituale. Blând, smerit, de o liniştire şi de o discreţie deosebită, rară pentru vremurile noastre, binecuvântat cu darul deosebirii duhurilor, Avva Daniil din pustiul de la Catunakia a fost cu siguranţă una din cele mai alese chipuri ale monahismului aghiorit al veacului al XX-lea.