In ultimele doua decenii piata comunicarii institutionale din Romania s-a schimbat in permanenta, pornind practic de la zero, de la o cultura inchisa, a secretomaniei, care folosea informatia in scopuri preponderente propagandistice si ideologice. Rolul relatiilor publice si al comunicarii in aproape orice demers ce se adreseaza spatiului public a devenit din ce in ce mai mare, nu doar in scopul obtinerii de avantaje materiale, dar si pentru castigarea unor pozitii simbolice pe o piata reala sau virtuala. Globalizarea a transformat comunicarea dintr-un lux intr-o necesitate. Drumul parcurs a fost lung si reminiscentele sistemului comunist mai pot fi regasite uneori, mai ales atunci cand este vorba de institutiile publice. Cu toate acestea, marea majoritate a celor care lucreaza in acest domeniu au trait foarte putin sau deloc in perioada comunista, neavand timp sa fie viciati de reflexele totalitare.
Ideea realizarii acestui Ghid a aparut ca urmare a experientelor institutionale personale din perioada 2004- 2008 care care mi-au aratat ca, desi in mediul privat si, din ce in ce mai frecvent – desi nu intotdeauna in mod constant si profesionist - in cel politic, modul in care se comunica este foarte aproape de standardele occidentale, mediul institutional, in special la nivelul organismelor centrale cu care am avut o directa experienta, nu a finalizat inca procesul insusirii completa a alfabetului dialogului de baza cu opinia publica. Importanta unei comunicari eficiente, organizate si care urmareste rezultate ce merg dincolo de organizarea unui eveniment nu este intotdeauna constientizata pe deplin. Si, daca ne gandim doar la faptul ca aceste institutii sunt finantate public, de la buget, adica prin contributia fiecaruia dintre noi, ne putem da seama cat este de important sa-i informam pe contribuabili in mod constant si profesionist de activitatile, scopurile si programele institutiei. Iar acest lucru trebuie sa reprezinte un reflex, un mod de a actiona de la sine inteles. Si aceasta in ciuda faptului ca in unele cazuri ne putem gandi ca activitatea pe care o desfasuram nu „trebuie” sau nu ar avea cum sa intereseze publicul. Unghiul de abordare este gresit. Trebuie sa incercam sa gasim acele elemente ale activitatii noastre de interes pentru public si, apoi, sa fim in stare sa identificam strategia de comunicare adecvata.