Peste tot, de la universul fizic şi pînă la ideile abstracte, ni se impune cu o crescîndă evidenţă faptul că avem de-a face mai curînd cu relaţii, raporturi, conexiuni între diverse entităţi materiale şi spirituale, decît cu fantomaticul Necondiţionat. Absolutul, care a călăuzit mii de ani gîndirea umană configurînd într-un mod specific întreaga cunoaştere şi creaţie, se pare că va trebui înlocuit cu „pandantul” său, relativul, nu în accepţiunea lui peiorativă de acţiune deficitară, de cunoaştere superficială, ci în aceea profund realistă şi modernă de interacţiune universală, de interdependenţă inevitabilă şi indestructibilă a tuturor elementelor şi fenomenelor ce compun lumea fizică şi spirituală. Einstein este cel care a dat semnalul acestei mari prefaceri spirituale, iniţiind, prin celebra teorie a relativităţii, noua epocă a ridicării corelaţiei la rangul de principiu suprem al lumii, al cunoaşterii şi al creaţiei umane. Demersul novator, de avangardă, al ştiinţei se cuvine continuat şi amplificat în toate formele de activitate ale omului, orientînd pe noi vectori cultura şi civilizaţia.