Prima parte a ultimului număr al Studia Politica – revista de referinţă în ştiinţe politice din România – este dedicată modernizării politice a spaţiului românesc.

Astfel, Profesorul Cristian Preda analizează primele alegeri din Principatele Române, insistând asupra influenţei Rusiei (exercitată prin intermediul Regulamentelor organice) în conturarea armaturii juridice care avea să stea la baza modului de desemnare al organului legislativ dar şi asupra votului însuşi, ajungând la concluzia că modernizarea politică în spaţiul românesc începe înainte de 1848. într-un registru similar, articolul lui A. Guigăl işi propune să arate – prin intermediul unei comparaţii a comportamentelor electorale între Dobrogea şi România – că partidul desemnat de Rege să formeze Cabinetul câştiga în mod inevitabil alegerile pe care le organiza ulterior. M. Guţan, într-o cercetare de constituţionalism comparat subliniază incoerenţa producţiei normative româneşti în secolul XIX. în fine, abordând o perspectivă apropiată de istoria ideilor politice, V. Brătuleanu arată, pornind de la analiza unui corpus de susrse primare (ziare, documente ale organelor de siguranţă ale statului, memorii) că, pe lângă socialism, conservatorism sau liberalism, anarhismul ca doctrină politică penetrează, în egală masură, spaţiul socio-cultural românesc începând cu sfârşitul secolului XIX.

îndreptându-şi atenţia asupra unei perioade istorice diferite, Raluca Mărgărit propune o analiză a întreprinderii socialiste în anii 1980. Studiul său de caz (Combinatul Siderurgic Călăraşi) demonstrează, pe de-o parte, că întreprinderea socialistă reprezintă un instrument important prin care Partidul înţelege să gestioneze societatea. Pe de altă parte, autoarea arată că, în pofida austerităţii ultimului deceniul al regimului comunist, viaţa cotidiană a muncitorilor este dominată de festivităţi, activităţi sportive şi culturale etc.

Următorul articol, situat oarecum în silajul cercetărilor recente ale lui Mauro Calise, propune concomitent o abordare teoretică şi un studiu de caz asupra fenomenului „prezidenţializării“ practicii politice în spaţiul românesc post-decembrist. Alina Sturzu înţelege să sublinieze cauzele care au dus la apariţia acestui fenomen, dar şi lipsa unei fundaţii juridice, constituţionale, susceptibile să îl legitimeze.

Ultimul articol al acestui volum, semnat de Ștefan Ionescu, se înscrie în perspectiva istoriei sociale. Analizând atitudinile musulmanilor otomani şi ale rezindenţilor străini în timpul Genocidului din Armenia, autorul ajunge la concluzia că ele variază de la indiferenţă la oportunism, putând fi astfel înscrise în paradigma „Perpetraters/Bystanders/Rescuers“ (S.K. Baum).